Șoferul care a fugit de la locul accidentului produs la inceputul la inceputul saptamanii, în județul Neamț a fost prins la Târgu Jiu. Suspectul fusese dat în consemn la frontieră după ce două cadavre au fost găsite de localnici pe un câmp din comuna Ion Creangă, județul Neamțdin. Unul, carbonizat, se afla sub autovehiculul incendiat, iar celălat pe câmp.
Pretul din ce in ce mai piparat al carburantilor nu ii sperie pe guvernanti, dar le da fiori proprietarilor de autovehicule. O lege în vigoare încă de acum 13 ani permite, insa, Guvernului să înghețe prețul benzinei. Ca sa aplice o astfel de masura, executivul ar avea nevoie doar de avizul Consiliului Concurenței, susține președintele acestei instituții. Cu toate ca pretul carburantilor creste fara oprire, Guvernul ezita să ia măsuri. Intre timp, benzinarii anunță ca e posibila o nouă scumpire.
Sute de localnici au ieșit în stradă, la Buftea, in județul Ilfov, nemulțumiți de hotararea Ministerului Sanatatii de închidere a spitalului din localitate. La protest au participat și angajați ai spitalului, locuitori din zona, dar și reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv primarul din Buftea. Ca și în alte spitale din țară aflate în această situație, personalul medical de la Buftea asigură în mod voluntar primirea de urgențe. Chiar dacă nu mai sunt plătite de la 1 aprilie, asistentele continuă să lucreze la spital, în ture.
Dramă în Dolj. Un fost polițist, Nelu Gruia, și-a împușcat mortal soția, și-a rănit grav fiica, după care a încercat să se sinucidă. Totul, in urma unui conflict in familie. Fostul șef al Serviciului de Arme și Muniții din IPJ Dolj a murit pe masa de operație. Bărbatul a folosit o armă pe care o deține în mod legal, mai ales că era directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Medicii SMURD, sositi la locuința familiei dintr-un cartier rezidențial din Craiova, au găsit-o pe nevasta asasinului fără suflare.
Senatorul PSD Cătălin Voicu, judecat pentru trafic de influență, rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casatie și Justiție. După mai bine de un an de încarcerare a parlamentarului, completul de 5 judecători a admis recursul procurorilor DNA la hotararea prin care a fost admisă cererea lui Voicu de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, sentința Secției Penale a Curții Supreme a fost respinsă, iar decizia rămâne definitivă.
Două cabane turistice au fost mistuite de flăcări pe Valea Măriilor, in judetul Bistrița-Nãsãud. Incendiul a cuprins una dintre cabane înainte de miezul nopții. Focul s-a extins imediat și la o alta, aflată in apropiere. Clădirea de la care a pornit incendiul a fost recent renovată și avea piscină, restaurant, sală de sport și 12 camere pentru cazarea turiștilor. Pompierii au încercat timp de patru ore sã stingã flãcãrile.
O delegatie din Romania a participat la supravegherea alegerilor din Kazahstan, in perioada 28 martie – 6 aprilie 2011. Delegatia Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica a realizat o monitorizare a alegerilor prezidentiale din aceasta republica din Asia. Monitorizarea a fost realizata la invitatia Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan.
"Spuneți nu eutanasierii celui mai bun prieten al omului, câinele!" Este unul dintre sloganurile strigate în fața Palatului Parlamentului de sute de iubitori ai necuvântătoarelor. Mitingurile din ultima perioada nu sunt întâmplătoare, pentru că deputații urmează să-și dea votul pe legea care permite eutanasierea câinilor fără stâpân. Dacă primește vot favorabil, actul normativ poate fi aplicatã.
Rata anualã a inflației a ajuns luna trecuta la 8,01 la sută. Si asta pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 9,92 procente. Asa arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, prețurile produselor nealimentare au crescut cu 7,41 la sută, iar tarifele la servicii cu 5,70 procente. Legumele, fructele si conservele s-au scumpit, în medie, din februarie până acum, cu 5%.
Doi prahoveni au ajuns pe mana anchetatorilor, dupa ce si-au bătut și exploatat calul. Câțiva localnici din zona de sud a orașului Ploiești au alertat autoritățile, după ce au observat un cal care era bătut de proprietari din cauza că nu se mai putea ridica. La venirea polițiștilor, animalul plin de răni abia se ținea pe picioare. Stapanii calului au primit o amendă de 500 de lei pentru că au intrat cu căruța în oraș și s-au ales cu dosar penal pentru rele tratamente asupra animalului.
Situatie bizară la Maternitatea din localitatea vâlceană Drăgășani. Poarta de acces a masinilor stă închisă cu lacătul, așa că medicii care aduc pacientele cu ambulanța bat la poartă minute în șir până când vine cineva cu o cheie!
Sistemul sanitar din Vaslui are parte de o nouă lovitură. După ce mai multe spitale din județ au fost desființate, Ministerul Sănătății reduce numărul de paturi. Mai exact, cu două sute!
Aproape 50 de tone de haine au fost confiscate de comisarii Gãrzii Financiare Bucuresti. Articole vestimentare si accesoriile au fost gasite intr-un depozit de îmbrãcãminte care aproviziona mai multe magazine.
Căutările pescarului dispărut sâmbătă în apropiere de Năvodari au fost abandonate pentru a doua oară, din cauza vântului puternic. Pompierii au fost nevoiți să se întoarcă la mal, după mai putin de doua ore.
Previziunile meteorologilor care au anunțat vreme rea în aproape toată țara s-au adeverit. Si nu numai in ultimele 24 de ore. Temperaturile au ramas scazute si la inceputul săptămânii. Mai mult, vântul puternic a suflat, in zonele de munte, si cu o sută de kilometri pe oră.
Descoperire macabră în județul Neamț. Două trupuri carbonizate si un autoturism ars au fost gasite de un trecator pe un câmp din comuna Ion Creanga. Potrivit martorului, unul dintre cadavre a fost descoperit sub masina arsa, iar celalalt la cativa metri mai departe. Corpurile neinsufletite apartin unor barbati din localitate, in varsta de 31 și, respectiv, 33 de ani.
Un baiat de 18 ani din localitatea constanteana Castelu a fost găsit bătut cu bestialitate și legat la marginea unei paduri. Ciobanul care l-a descoperit a alertat imediat oamenii legii.
Panică într-un cartier din Timișoara, după ce o gospodărie a luat foc. Din cauza vântului puternic, incendiul amenința să se extindă și la vecini. Pompierii au încercat timp de două ore să stingă focul, ajutați si de oamenii din zonă.
Mai multe cadre didactice din Portugalia participa zilele acestea la un schimb de experienta in cadrul proiectului european Comenius Regio, derulat de mai multe scoli din sectorul 6 al capitalei. Inaintea congresului profesorii portughezi au fost intampinati cu paine si sare dar si cu dansuri traditionale din ambele tari.
Razii la aproape 30 de magazine "de vise" din Capitală si din Galati, unde se vindeau droguri de mare risc. Ofițerii de la Crimă Organizată si procurorii DIICOT au vizat membrii unei rețele de infractori care aduceau din Spania, China și Franța substante etnobotanice interzise.
Constantin Șpak, un cunoscut om de afaceri din industria mezelurilor, s-a sinucis, sâmbătă după-amiază, într-o fabrică de preparate din carne din Valea Mare, județul Olt. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, s-a omorât cu trei lovituri de cuțit aplicate în zona inimii. Se pare că bărbatul suferea de cancer și avea la activ două intervenții chirurgicale.
Premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au dat startul lucrărilor la autostrada Deva – Orăștie, prima lucrare improtantă demarată din Coridorul Paneuropean. Inaugurarea ar trebui să aibă loc peste doi ani, moment în care mașinile de mare tonaj nu vor mai trece prin cele două orașe.
Polițiștii Brigăzii Rutiere din Capitală au fost mobilizați, sâmbătă noapte, în zona cluburilor de fițe, pentru a sancționa șoferii certați cu legea. Nouă dintre acești au fost prinși la volan sub influența alcoolului.
Bucureștenii care au trecut prin Piața Constituției, în acest week-end, au beneficiat de analize gratuite și de sfaturi medicale avizate. Mai multe clinici și firme cu produse naturiste și-au prezentat ofertele, într-un spațiu special amenajat.
Transplant cvadruplu de rinichi, la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal Fundeni! Patru pacienți, dintre care doi cu hepatită B, au primit câte un rinichi nou. Unul dintre donatori se afla în moarte cerebrală la spitalul Bagdazar și avea hepatită B.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019