Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

24 Februarie 2011


  • Tot mai mulți pensionari din Capitală solicită un loc în căminele sociale

    Tot mai mulți pensionari bucureșteni vor un loc în căminele sociale. Față de anul trecut, numărul solicitanților a crescut cu 5 procente. De vină sunt costurile mari la întreținere și sărăcia. În timp ce vârstnicii nevoiași cer ajutor de la stat, autoritățile spun că, deocamdată, nu au locuri.

  • Președintele Consiliului European, în vizită la București

    Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, este impresionat de rezultatele obținute de România în privința condițiilor de aderare la spațiul Schengen. Oficialul aflat într-o vizită în Capitală a discutat cu președintele Traian Băsescu, dar și cu premierul Emil Boc. Rompuy a declarat că a primit asigurări de la președinția maghiară a Uniunii Europene că va face posibil obiectivul autorităților de la București, dacă sunt îndeplinite condițiile.

  • Salonul Internațional de Nautică de la Romaero își așteaptă vizitatorii

    Iahturile se vând bine și pe timp de criză. Așa spun importatorii ambarcațiunilor de lux, expuse până duminică la Salonul Internațional de Nautică de la Romaero. Față de anii trecuți, comercianții și-au mai schimbat totuși oferta și au adus iahturi ceva mai ieftine.

  • Sarbatoarea de Dragobete

    În fiecare an, în calendarul popular, 24 februarie înseamnă Dragobetele, eveniment care marchează instalarea primăverii și renașterea naturii. Sarbatoarea de Dragobete, numit și ‘’cap de primăvară’’, este echivalentul românesc al variantei americane- Valentine's Day.

  • Concert 10 zile de iubire la Sala Palatului

    Campania ''10 zile de iubire- de la Dragobete la Valentine's Day'' a ajuns la final. Ultima zi aduce însă si cel mai important eveniment al acestei campanii- concertul de Dragobete, organizat la Sala Palatului din Capitala.

 

23 Februarie 2011


  • ANM: va ninge până vineri

    Meteorologii au emis o nouă informare de ninsoare, valabilă de miercuri-ora 23 până vineri, la ora 18. În acest interval, va ninge temporar în cea mai mare parte a țării. Astfel, in noaptea de miercuri spre joi, precipitatiile vor fi pe arii mai extinse și izolat mai consistente în Oltenia și în Dobrogea, apoi în special în regiunile din jumătatea de vest. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, va continua să ningă, local mai abundent, și în zonele de munte.

  • Trafic rutier anevoios în mai multe județe ale țării

    Avertismentul meteorologilor s-a adeverit: ninsoarea si viscolul au pus stăpânire pe o mare parte din țară. Cu toate acestea, zăpada a reusit, din nou, sa-i...surprindă pe drumari! Circulatia s-a desfasurat cu mare dificultate in multe județe, iar pe unele sosele stratul de omăt a depășit 3 centimetri.

  • Accidente grave în Ilfov și Timiș

    Șosele însângerate in ultimele 24 de ore. Două persoane și-au pierdut viața și alte 3 au fost grav rănite, într-un accident produs pe DN1, la iesirea din localitatea ilfoveana Tâncăbești. Toti cei 5 se aflau într-o mașină, care s-a izbit de parapetul care delimiteazã sensurile de mers. Șoferul de 53 de ani, dar și unul dintre pasageri, au murit pe loc.

  • Sorin Oprescu, vigilent pe timp de iarnă

    Edilul-șef al Capitalei i-a muștruluit pe oamenii din subordine, la comandamentul de iarnă. Sorin Oprescu a vorbit, mai intai, despre trotuare si amenzi.

  • Camera de supraveghere, martorul crimei din Titan

    Tânărul din București care, saptamana trecuta, a ucis în bătaie un taximetrist în cartierul Titan, a dovedit o cruzime de neînchipuit. Așa arată imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zona crimei, strada Liviu Rebreanu, unde tanarul de 22 de ani si soferul de taxi, de 59 de ani, s-au certat de la un loc de parcare.

  • Un tânăr a fost împușcat de un polițist, după ce l-a amenințat cu trei cuțite

    Un tânăr din Ilfov, amețit de alcool, a apelat serviciul de urgență 112, amenințând că vrea să...taie pe cineva. Când un polițist a ajuns la ușa sa, barbatul a ieșit înarmat cu trei cuțite de bucătărie.

  • Inchisoare pentru un pedofil britanic și complicele său

    Trei ani și jumătate de închisoare pentru un pedofil britanic. Paul Dorday, in varsta de 43 de ani, a fost condamnat pentru că a racolat, violat și abuzat sexual 14 minori din zonele sărace ale Văii Jiului. Magistrații Tribunalului Hunedoara au decis, în urma recursului intentat de cetateanul străin, că acesta trebuie să rămână în spatele gratiilor. După ce-și ispăși pedeapsa, pedofilul va fi expulzat în țara sa natală.

  • Imperiul lui Bercea Mondial

    Imperiul lui Bercea Mondial reprezintă o tristă realitate pentru Slatina. Autoritățile judetului Olt cred că Sandu Anghel are zeci de case, multe dintre ele însă trecute în acte pe numele unor oameni foarte săraci. Un șef de la Finanțe spune că interlopul chiar a încercat să-l atace în propriul birou, când a îndrăznit să-i cerceteze averea.

  • Dosarul Albița: 7- în arest, 8- judecați în libertate

    7 din cei 15 politisti de frontiera retinuti dupa descinderile din Vama Albița rămân in arest in urmatoarele 29 de zile. Ceilalti 8, printre care si șeful politiei de frontieră vasluiene, Daniel Corban, vor fi cercetati in libertate, dar nu au voie sa paraseasca țara.

  • Doua scadente fiscale

    Sfârșitul lunii vine cu două termene pentru depunerea declarațiilor fiscale obligatorii. În primul rînd, 25 februarie este data-limită până la care agenții economici si instituțiile publice trebuie sa depună, la organele fiscale teritoriale, declarațiile lunare aferente activității din ianuarie. Este vorba despre formularul 112, respectiv declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale (pensie, sănătate, șomaj), a impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

  • 10 zile de iubire, numai 24 ore

    24 de ore au mai rămas până la marele concert de Dragobete de la Sala Palatului, care va pune punct campaniei ''10 zile de iubire''.

 

22 Februarie 2011


  • Seism in Noua Zeelanda

    Zeci de persoane au murit și sute sunt prinse sub ruine, în urma unui violent cutremur care a zguduit orașul Christchurch, din Noua Zeelandă. Cutremurul cu magnitudinea 6,3 s-a produs marți, la ora locală 12.51, la o adâncime de patru kilometri, și a avut epicentrul la cinci kilometri de oraș.

  • Marmureanu: "putem sta linistiti"

    Putem sta liniștiți: cutremurul produs marți în Christchurch, Noua Zeelandă, soldat cu multe victime, nu va avea efecte nici în țara noastră și nici într-o altă zonă din Europa. Asigurarea vine chiar de la directorul Institutului de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu.

  • Mandate de arestare pentru mulți dintre polițiștii de frontieră de la Albița

    15 politisti de frontiera au primit mandat de arestare pentru 29 de zile, 25 au fost retinuti pentru 24 de ore, iar 13 vor fi cercetati in stare de libertate. Iata bilantul recentelor descinderi de la Vama Albița.

  • Vilele șefilor Vămii Albița

    Și bugetarii pot avea case de sute de mii de euro! O dovedesc șeful Poliției de Frontieră și cel al Vămii Albița. Emil Bordeianu spune, în declarația sa de avere, că nu are mașină. În schimb, șeful Vămii Albița are un credit de 27 de mii de euro și încă 14 mii împrumutați de la un prieten.

  • Accident fatal la vama Borș

    Accident fatal lângă Vama Borș! Doi bărbați au murit, după ce masinile in care se aflau s-au ciocnit frontal. Unul dintre conducatorii auto, politist de frontiera, circula regulamentar, cand soferul de pe contrasens a intrat in plin, dupa o depasire periculoasă.

  • Focuri de armă la malul mării, pentru a prinde un șofer fără permis

    Focuri de armă in Constanta, pentru a prinde un sofer in trafic! Bărbatul a fugit de politisti aproape 20 de kilometri, din localitatea Cumpăna până în Eforie Nord. Omul se simțea cu musca pe căciulă, pentru că nu avea permis de conducere! În încercarea de a-l opri, oamenii legii au tras opt focuri de armă.

  • Polițist de frontieră, depistat beat la volan de două ori în câteva ore

    Oamenii legii de la hotare nu au probleme doar din cauza șpăgilor. Un politist de frontiera din Vaslui, prins băut la volan, a recidivat in aceeasi zi! La numai câteva ore după ce agentii de la Rutieră l-au depistat cu o alcoolemie de 0,72 la mie si i-au ridicat permisul, povestea s-a repetat, cu aceiasi eroi! Politistii l-au prins tot la volan, de data aceasta cu alcoolemia de 0,85 la mie.

  • Sindicatele sunt pregătite de grevă

    Sindicatele amenință cu proteste, în cazul în care Guvernul își va asuma răspunderea pe Codul Muncii. Sindicaliștii iau în calcul inclusiv declanșarea grevei generale. Reprezentanții principalelor cinci confederații sindicale mizează pe faptul că Opoziția va actiona impotriva cabinetului Boc.

  • Premieră în medicina românească la spitalul Fundeni

    Interventie chirurgicala in premieră, la spitalul bucurestean Fundeni. Medicii au realizat un transplant renal între doi gemeni care vor implini, peste cateva zile, 43 de ani. Operatia reusita de echipa profesorului Ionel Sinescu a durat șapte ore.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2