Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

15 Noiembrie 2010


  • Creditele ipotecare isi comprima marjele de dobanda

    Bancile au decis sa testeze piata creditelor ipotecare cu dobanzi simtitor mai mici decat in urma cu un an, apropiate chiar de costurile programului Prima Casa. Cea mai recenta oferta promotionala promite marje de 4,5% peste Euribor. Astfel, rata dobanzii este formata din Euribor la 3 luni plus o marja de 4,5% pentru clientii care decid sa isi incaseze salariul prin banca sau au mai avut credite la banca respenctiva.

  • O nouă zonă contaminată cu deșeuri toxice, pe Șoseaua Gara Cățelu

    Garda de Mediu a descoperit în Capitală o nouă zonă contaminată cu deșeuri toxice de la industria electrochimică. Autoritățile spun, însă, că- pentru moment- nu există vreun pericol pentru populație.

  • Grupare infracțională, anihilată de polițiștii clujeni

    Arestări pe bandă rulantă la Cluj! Polițiștii au reușit să anihileze o grupare de zece infractori. Suspectii mergeau la diferite societăți comerciale din țară si se recomandau drept reprezentanți ai unor societăți de transport. Ei foloseau documente false si încărcau mai multe mărfuri, pe care nu le mai transportau la destinație, ci le comercializau ulterior sub prețul pieței.

  • A început Postul Crăciunului

    Am intrat in Postul Crăciunului! Pentru urmatoarele șase săptămâni, creștinii se pregatesc de marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Urmeaza, așadar, o luna si jumatate de rugaciune si ganduri pentru Mântuitor, așa cum a rânduit Biserica.

  • Concurs de viteză cu mașini tunate la Pitești

    Peste o sută de mașini tunate au animat centrul Piteștiului. Cursa legală de viteză de pe strada ''Nicolae Dobrin'' a oprit circulatia timp de mai multe ore. Competiția a fost supervizată de zeci de pompieri, jandarmi și polițiști.

  • Proteste organizate în Capitală de Arhiepiscopia Romano-Catolică

    Războiul între credincioșii catolici și firma care deține imobilul Cathedral Plaza continuă. Peste doua sute de catolici au cerut ca lucrarile la clãdirea de lângă Catedrala ''Sf. Iosif să se oprească, iar imobilul să fie demolat. Astfel, Arhiepiscopia Romano-Catolică a organizat trei proteste simultane- în fața clădirii, la Parchetul General și la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

 

14 Noiembrie 2010


  • Spectrul recesiunii planează deasupra României și în 2011

    România ar putea rămâne în recesiune și în 2011, susține consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Potrivit oficialului Băncii Centrale, vom depăși criza doar dacă vom învăța din propriile greșeli. La rândul său, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, avertizează că România e în recesiune și are inflație ridicată și din cauza arieratelor. El apreciază că lanțul de datorii neplătite de mai mult de trei luni e mai periculos decât deficitele mari.

  • Întâlnire cu natura, la INDAGRA 2010

    Proprietarii de animale din întreaga țară s-au fălit cu exemplarele lor la Târgul Indagra organizat în Capitală, acolo unde au fost felicitați și au primit premii din partea ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. Cei mai fericiți au fost, însă, bucureștenii și copiii acestora, care a putut admira în voie animalele înscrise în concursul de frumusețe.

  • Criza financiară blochează Ambulanța

    Serviciul de Ambulanță Argeș se confruntă cu o criză acută de personal, după ce, în ultimele luni, au plecat din sistem peste 50 de cadre medicale. Angajații rămași fac eforturi disperate să acopere turele, însă, de cele mai multe ori, ambulanțele pleacă la intervenție fără medic.

  • Fost ofițer SRI, prins la braconaj

    A împușcat ilegal trei capre negre și va trebui să dea socoteală pentru acuzațiile de braconaj și uz ilegal de armă de vânătoare. Este vorba despre un fost ofițer SRI din Curtea de Argeș, care a fost prins în flagrant și este cercetat în stare de libertate. Cota de vânatoare pentru capre negre în Ocolul Silvic Vidraru este în acest an de 24 de exemplare. Cele 3 exemplare ucise de braconier valorau aproximativ 24 de mii de euro.

  • Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, Teodor Trancã, audiat de DNA Pitesti

    Si-a petrecut noaptea la sediul DNA Pitesti! Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, Teodor Trancã, a fost audiat mai multe ore de cãtre procurorii anticoruptie, dupã o perchezitie efectautã sambata la una din locuintele sale. La iesirea de la sediul DNA Pitesti, prim-procurorul a confirmat jurnalistilor cã are statutul de învinuit, dar nu a precizat care sunt acuzatiile.

  • Doze de vaccin antigripal insuficiente, la D.S.P. Timiș

    Direcția de Sănătate Publică Timiș a primit doar 40% din cantitatea de vaccin antigripal solicitată, astfel că persoanele vârstnice, cele care suferă de boli cronice, copiii și personalul medico-sanitar au doar teoretic dreptul la vaccin gratuit. La nivelul județului Timiș sunt necesare 35.000 de doze. Peste 80% din cabinetele de familie au epuizat deja cele 30 de fiole primite.

  • Maramuresenii petrec de Lasata Secului

    Maramureșenii se pregătesc să intre în postul Crăciunului. Pentru că în următoarele săptămâni vor uita de carne, branza si altele asemenea, oamenii au dat o ultimă petrecere, de Lăsata Secului, cu preparate tradiționale. Femeile din Vadu Izei s-au întrecut pregătind bucate care îți lăsau gura apă.

  • Locuitorii din Albesti se tem de efectele deșeurilor toxice depozitate ilegal

    Depozitul de substante toxice de la Albesti continua sa fie o amenintare pentru locuitori. Reprezentantii Gãrzii de Mediu spun, însã, cã nu pot lua mãsuri, atât timp cât este în curs o anchetã penalã. Polițiștii în colaborare cu Garda de Mediu au identificat acolo 50 tone de deșeuri toxice depozitate ilegal, pe un teren concesionat în vederea construirii unor depozite de biodiesel.

 

13 Noiembrie 2010


  • Legea malpraxisului a trecut de Senat

    Victimele cazurilor de malpraxis ar putea fi despăgubite financiar fără să mai ajungă în instanță. Potrivit celor două proiecte de lege depuse în Parlament pentru reglementarea acestui domeniu, pacienții nemulțumiți de un act medical vor avea posibilitatea încheierii unei înțelegeri amiabile cu medicul și cu firma de asigurare.

  • Instantele dau castig de cauza bugetarilor, in cazul taierilor salariale

    Speranțe pentru bugetarii care au contestat în instanță tăierea salariilor cu 25%! La o zi după ce Tribunalul Vâlcea le-a dat câștig de cauză celor care, de la 1 iulie, au pierdut un sfert din remunerația lunară, Tribunalul Călărași a decis, la rândul său, că decizia Guvernului este ilegală. Premierul Emil Boc a declarat, însă, că, din momentul în care Curtea Constituțională a declarat că măsura tăierilor respectă legea fundamentală, niciun verdict al magistraților nu poate opri aplicarea măsurii de austeritate.

  • Gropile nesemnalizate, un adevărat coșmar

    Caz incredibil, în localitatea Șimand, din județul Arad, acolo unde un adolescent a căzut cu bicicleta într-o groapă adâncă de doi metri, aflată chiar pe trotuarul din fața Primăriei. Aceasta fusese lăsată nesemnalizată de muncitorii care lucrează la drumurile din comună, însă, din fericire, băiatul a scăpat nevătămat.

  • Accident tragic, pe DN1, intre Bistrita si Reghin

    Accident tragic produs vineri seara, pe DN1, între Bistrița și Reghin. Trei persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un autotren. Pasagerii, un bărbat și o femeie, si-au pierdut viata pe loc. Șoferul autoturismului a murit și el, la scurt timp, în ciuda eforturilor medicilor, de a-l salva.

  • Un nou tronson din Autostrada Transilvania inaugurat de premierul Emil Boc

    Un nou tronson din Autostrada Transilvania, inaugurat de premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Este vorba de tronsonul Turda - Câmpia Turzii, finalizat la un an dupã inaugurarea primilor 42 de kilometri din Autostrada Transilvania. Potrivit primului-ministru, Guvernul caută o soluție pentru finanțarea și în anul 2011 a lucrărilor realizate de compania Bechtel la Autostrada Transilvania.

  • Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a inspectat retelele de canalizare si apa

    Sorin Oprescu, a mers în inspectie la lucrãrile retelei de canalizare si apã din cartierul Apãrãtorii Patriei. Acestea sunt începute încã de anul trecut. De asemenea, lucrările de reabilitare a 26 de străzi din cartierul Giulești Sârbi cu apă, canal și asfalt, sunt în curs de finalizare.

  • A intrat cu mașina în stâlp, pe fondul consumului de alcool

    Amețit de aburii alcoolului, un șofer bucureștean a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, de pe Bulevardul Laminorului. În autoturism se mai aflau două persoane, printre care și fiica bărbatului, însă nimeni nu a fost rănit. Șoferul se va alege cu dosar penal și va trebui să plătească daunele pentru stâlpul dărâmat.

 

12 Noiembrie 2010


  • Cei trei speologi blocați într-o peșteră din județul Bihor au fost salvați

    Misiune dificilă, pentru scafandrii de la I.S.U. Bihor, care, după aproape 24 de ore de căutări, au reușit să-i recupereze pe cei trei speologi rămași blocați într-o galerie aflată la peste un kilometru de ieșire și la o adâncime de 204 metri. Starea de sănătate a speologilor salvați este bună și au fost preluați de un echipaj SMURD.

  • Anvelopele de iarna, obligatorii

    Mãsura privind obligativitatea anvelopelor de iarnã va fi aplicatã din noiembrie 2011. Totusi, cei care vor provoca accidente sau vor bloca circulatia, fiindcã nu masinile echipate corespunzãtor vor fi amendati. De anul viitor, anvelopele de iarnã vor fi obligatorii pentru toatã lumea, din noiembrie pânã în martie.

  • Criză de fonduri, la Spitalul de Urgență Galați

    Rămași fără fonduri, reprezentanții Spitalului de Urgență din Galați, refuză internarea bolnavilor cronici. Oamenii primesc, în schimb, o schemă de tratament pe care să o urmeze la domiciliu. Blocajul a apărut după ce Casa de Asigurări de Sănătate a anunțat că nu poate vira în conturile spitalului banii pe ultimele două luni ale anului.

  • Un motociclist a murit, dupa ce a lovit un autoturism

    Accident tragic pe Calea Mosilor din Capitala. Un motociclist a murit, dupa ce a intrat intr-un autoturism. Soferita lovita a fost luatã de medicii SMURD. Politistii cred cã ambele victime sunt vinovate. Din primele cercetari se pare cã soferita ar fi vrut sã întoarcã, însã nu s-a asigurat. Motociclistul, care o depãsea, a lovit-o în plin chiar în partea soferului. Oamenii legii cred cã motociclistul avea vitezã foarte mare.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2