Riscurile pe care le presupune un credit bancar sunt numeroase si cei care nu se gandesc de zece ori inainte de a se imprumuta o data pot ajunge cu usurinta in situatii critice. In functie de tipul de credit accesat, planificarea bugetara stricta poate fi un lucru obligatoriu pentru multi ani de zile.
Contradicţii legate de preţul produselor agroalimentare. Ministrul Agriculturii spune ca nu exista- în acest moment-semne care sa indice scumpiri in aceasta toamna, in timp ce preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentara crede ca unele majorari sunt inevitabile.
Mai putin de jumatate dintre bugetari vor recupera o parte din banii pierduţi în urma reducerilor salariale de 25 la suta. Declaratia îi apartine secretarului de stat din cadrul Ministerului Muncii, Valentin Mocanu.
Bolnavii cronic din Mehedinti risca sa nu-si mai poata asigura tratamentul care îi tine în viata. Farmaciile nu-si mai permit sa refaca stocul de medicamente deoarece nu au primit bani de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Lantul datoriilor îi afecteaza pe bolnavii de diabet, cancer sau SIDA.
Câteva sute de oradeni cu venituri mici au stat la cozi imense, ca sa prinda produsele acordate gratuit prin programul comunitar de asistenţa sociala. Unii au venit înca de la 7 dimineata la uşa cantinei de ajutor social.
Peste 3 mii de oameni din localitatea ilfoveana Voluntari au plecat spre Iasi, la Sarbatoarea Sfintei Parascheva. Cele 60 de autocare au fost neîncapatoare pentru credinciosii dornici sa ajunga la moastele facatoare de minuni.
Valul de poluare din Ungaria va ajunge pe sectorul românesc al Dunarii luni seara. Autoritaţile ne liniştesc insa: fluviul nu va fi contaminat de mâlul toxic! În acest moment, la Baziaş, nivelul de poluare a apei este în limitele admise.
Un bihorean vânjos a doborât recordul mondial de viteza la taierea unei felii dintr-un trunchi de copac! Performanţa lui Boty, 7 secunde, faţa de cele opt cât masura precedentul record, a fost consemnata cu ocazia demonstraţiei facute, la Oradea, de lotul naţional al Romaniei la taiat lemne. Înarmaţi cu topoare, ferastraie şi supermotoferastraie, concurenţii au dat adevarate probe de barbaţie.
Preţurile produselor agricole nu vor creşte cu mai mult de 7 procente, susţine ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, care, în urma şedinţei de guvern de miercuri, anunţase scumpiri de pâna la 10%.
Autoritatea Sanitar-Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis un avertisment pentru judeţele de pe cursul Dunarii, pentru protejarea animalelor, pasarilor şi peştilor împotriva mâlului toxic venit din Ungaria. Specialiştii români verifica, din trei în trei ore, calitatea apei.
Ca in fiecare an, mii de pelerini au ajuns la Iasi, la moastele Sfintei Parascheva. Credinciosii care vin sa se închine la moastele Sfintei Parascheva se pot închina si la moastele Sfântului Maxim Marturisitorul, care au fost aduse de la Manastirea Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart de hoţi, duminica dimineaţa, informeaza newsin. Cel mai probabil, hotii cautau documente, crede conducerea institutiei. Paznicul laboratorului i-a vazut pe hoţi, dar nu a putut interveni.
Atenţie marita la actele maşinilor pe care le cumparaţi! Tot mai mulţi români afla cu stupoare ca autoturismul pe care tocmai l-au achiziţionat figureaza în baza de date a poliţiei ca fiind furat. Preţul scazut este primul semn de întrebare pe care ar trebui sa şi-l puna un cumparator. Acesta nu este, însa, singurul lucru de luat în calcul. De cele mai multe ori, maşinile sunt furate din strainatate şi vândute în România, neînmatriculate.
Taierea salariilor bugetarilor ar fi fost de numai 10-12%, daca Guvernul ar fi luat masuri anti-criza din ianuarie, susţine fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vladescu. În opinia sa, cureaua nu mai poate fi strânsa şi a venit momentul ca guvernanţii sa ofere un stimul real economiei româneşti, informeaza NewsIn.
Atmosfera din îndragitele seriale indiene oferite de Naţional TV şi N24 Plus poate fi regasita, pâna pe 16 octombrie, într-un mall din Capitala, acolo unde bucureştenii pot lua contact cu elemente exotice din cultura indiana. Sâmbata seara, peste 20 de tinere au renunţat, pentru câteva minute, la hainele occidentale şi au îmbracat elegantele sari-uri, cu ocazia Festivalului culturii indiene.
Atentie unde va lasati cardul, pentru ca s-ar putea sa va treziti fara niciun ban in cont! Cardurile furate sau pierdute pot fi folosite de hoti pentru cumpararea de produse online, fara sa fie nevoie de introducerea codului PIN. Pâna ce banca este anuntata de victima, hotii au timp sa cumpere în voie de pe internet.
Recalcularea pensiilor pentru aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din justiţie, deputaţi şi senatori a fost oprita! Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea Hotararârii de Guvern privind recalcularea pensiilor speciale.
Parinţii şi elevii care viziteaza Târgul Educaţional deschis la Sala Polivalenta din Capitala au şansa sa vada cum vor arata şcolile viitorului. Cei 40 de expozanţi prezenţi la standuri au venit cu lecţia pregatita. Şi nu oricum, ci în format tridimensional. Cel mai modern concept educaţional este lecţia 3D, care are ca suport un mini-cinematograf montat chiar în sala de clasa.
Autoritaţile sanitare constanţene se confrunta cu al treilea caz de toxiinfecţie alimentara, de la începerea anului şcolar. 10 copii din localitatea Piatra s-au simţit rau, la scurt timp dupa ce au mâncat cornul şi laptele primite gratuit la şcoala. La unitatea de învaţamânt în cauza, s-au deplasat doua comisii ale Direcţiei de Sanatate Publica, care încearca sa afle daca produsele alimentare incriminate au provocat îmbolnavirea elevilor.
La Iaşi, zece tineri au ajuns la Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan, doar intr-o singura garda, dupa ce au consumat etnobotanice. La un moment dat, ritmul internarilor era de doi pe ora, astfel ca s-a ajuns ca trei sferturi dintre paturile de la urgenţa sa fie ocupate de clienţii magazinelor de vise. Pacienţii prezentau tulburari cardiace, respiratorii şi neuropsihice, dar şi dureri abdominale.
Ne asteapta o iarna grea, cu omat mare. Asa spun taranii de pe Valea Somesului, care au prevestit cum va fi vremea interpretând semnele de pe câmp. Oamenii din comuna Rus, judetul Salaj, s-au apucat serios de treaba, dupa ce au vazut unde sunt cuiburile de soarece.
Braşovenii şi locuitorii de pe Valea Prahovei s-au bucurat deja de prima zapada. Meteorologii spun ca, vineri noapte, în Bucegi, mercurul din termometre a coborât pâna la minus 13 grade. Potrivit NewsIn, stratul de zapada de pe masiv depaşea şapte centimetri.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a simţit din plin adrenalina, la Raliul Iaşiului, acolo unde maşina pe care concura împreuna cu pilotul Edwin Keleti, a ieşit în decor şi s-a rasturnat, moment în care cursa a fost oprita. Din fericire, însa, nimeni nu a fost ranit.
Alerta in judetul Mehedinti, dupa ce mâlul rosu a ajuns în Dunare! Rezidurile toxice, provenite de la accidentul produs în vestul Ungariei, au ajuns în fluviu. Informatia, anuntata de autoritatile de la Budapesta, a fost confirmata si de Apele Române. În timp ce premierul ungar vorbeste despre o catastrofa ecologica, oficialii de la Bucuresti sustin ca noroiul toxic se va dilua pâna sa atinga România.
Comisarii Garzii Financiare au decis sa suspende, pe o perioada de trei luni, activitatea a doua cluburi bucureştene gasite cu nereguli, în urma controlului efectuat joi noapte. Garda Financiara a descoperit ca bauturile nu aveau timbru de acciza, iar încasarile nu se înregistrau pe casa de marcat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019