Unda de poluare cu petrol de pe râul Olteț a trecut de barajele cu material absorbant de la Fălcoiu din județul Dolj și a intrat în râul Olt. Situația a scăpat de sub control, după ce petrolul dintr-o conductă spartă în zona Balș s-a împrăștiat pe o lungime de peste 30 de kilometri și a acoperit mai mult de o treime din suprafața apei. Intervenția echipajelor coordonate de specialiști de la ministerul Mediului este dificilă, din cauza debitului mare pe care îl are râul Olteț. Potrivit ministrului Rovana Plumb, în jur de 50 de tone de țiței au ajuns în râu, așa că este vorba despre de un accident ecologic major. Societatea care deține conducta petrolieră a fost amendată de Garda de Mediu cu o sută de mii de lei și va trebui să suporte pagubele, inclusiv toate costurile depoluării și refacerii ecosistemului. Specialiștii vor evalua în curând valoarea totală a pagubelor și vor stabili condițiile în care s-a produs poluarea, dar și cauzele fisurării conductei de transport petrolier.
A fost la un pas să-și piardă viața, după ce s-a răsturnat cu barca pe Cheile Oltețului, în Gorj, chiar lângă Peștera Polovragi! Este vorba despre un ghid turistic din București, care însoțea un grup de israelieni veniți sa facă rafting. Ghidul si câțiva colegi au pornit cu barca, să verifice traseul. După nici 500 de metri, barca s-a răsturnat iar bărbatul s-a lovit puternic de stânci și a fost rănit în zona toracelui.
Un weekend la iarbă verde era cât pe ce să se transforme în tragedie, pentru patru adulți și doi copii din județul Hunedoara. Cei șase, membri a două familii, au rămas izolați pe o insulă din mijlocul unui râu. Ei au fost salvați de pompieri, care i-au adus, pe rând, la mal, cu o cordelină. Cele două familii au iesit la un grătar pe o insulă de pe râul Strei, în zona Călan. La un moment dat, și-au dat seama că nivelul...
Poluare pe Dunãre, la Drobeta Turnu Severin! Primul semnal de alarmă a fost declanșat înainte de Crãciun, când pe fluviu au apãrut pete de substanțe chimice necunoscute. La câteva zile, au apărut noi pete. De la prima apariție a petelori, angajații de la Apele Române au muncit, ca să mențină sub control unda de poluare. Au fost create baraje speciale, iar muncitorii au aruncat fără oprire, cu substanțe absorbante.
Ploile torențiale, însoțite de grindină, descărcări electrice și vânt puternic, se întorc în sud-vestul țării! Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabilă pentru Banat, Oltenia, vestul Munteniei și Carpații Meridionali, până miercuri, la ora 3. Autoritățile încearcă să-i liniștească pe români și anunță că au luat deja măsuri pentru a preveni orice risc de inundații.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019