Exodul medicilor români continuă și în acest an. La fiecare cinci ore, un doctor pleacă din țară, iar în ultimii șase ani, 14 mii de cadre medicale au ales să profeseze peste hotare. Salariile prea mici și condițiile precare din spitale au stat la baza acestor decizii. La ministerul Sănătății există deja un proiect de lege privind salarizarea medicilor, care ar urma să intre în dezbatere cel târziu în luna iunie.
EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătății: ''Sã nu-i mai lãsãm pe medici si pe asistenți sã fie considerați bugetari. Sã facem un sistem prin care competența și profesionalismul și performanța medicului sã fie criteriile fundamentale prin care ei sã fie plãtiți.''
FLORIN CHIRCULESCU, șeful secției Chirurgie Toracică Spitalul Universitar: "Eu personal primesc în fiecare sãptãmânã cam patru cereri, cam patru oferte de serviciu. Toate mãsurile care se discutã ajung la resurse si la bani. Nu ai cum sã faci medicină fără resurse. Este nevoie de bani, domnule, ca sã mã plãtiti si sã-i plãtiti pe colegii mei.''
MARIANA CÂMPEANU, ministrul Muncii: ''Dacã pui un medic în ultima linie într-o grilã, înseamnã cã acea categorie nu se bucurã de respectul societății.''
Din 2007 și până în prezent, plecarea doctorilor în afara granițelor țării a costat statul peste trei miliarde și jumătate de lei, bani investiți în formarea și specializarea lor. Economiștii atrag atenția că trebuie luate măsuri rapide pentru stoparea fenomenului. În caz contrar, bugetul țării va fi grav afectat.
Eveniment în spiritul sărbătorilor de iarnă, organizat de Asociația "Sănătatea ta" din Oradea în fața Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, unitate sanitară suport COVID-19. În acel loc au fost amplasați, în formă de inimă...
Solidaritatea este cel mai bun medicament în aceste vremuri de pandemie, iar companiile care au donat și donează spitalelor cele de trebuință ne ajută să respirăm mai liniștiți! Încă din primul moment...
Campanie stranie, în București, Iași, Brașov și în alte orașe din țară! O artistă din Capitală a creat o serie de ilustrații înfățișând medici cu aure și în posturi de sfinți, în cadrul unei campanii derulate de o agenție de publicitate...
Sindicatele din sănătate trag un semnal de alarmă! Potrivit reprezentanților Federației Solidaritatea Sanitară din România, până la data de 5 aprilie, 734 de salariați din domeniul sănătății au fost confirmați cu noul coronavirus...
Mesaj pentru români, din partea președintelui Klaus Iohannis! În mesajul de interes public prezentat, astăzi, șeful statului îndeamnă la responsabilitate, prevenție și solidaritate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019