24 de indieni, descoperiți în două imobile din județul Timiș! Polițiștii de frontieră din județul Timiș au depistat, într-un imobil din localitatea Moșnița Nouă, câțiva cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Migranții și proprietarul imobilului, un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră, pentru verificări. La audiere, proprietarul imobilului a declarat că mai deține o clădire, în Timișoara. La descindere, polițiștii, au descoperit cetățeni străini și în casa respectivă. Și aceștia au fost conduși la sediul instituției pentru verificări. Conform anchetatorilor, cele 24 de persoane sunt cetățeni indieni, care intenționau să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. De asemenea, s-a mai stabilit că proprietarul prelua grupuri de migranți, le oferea cazare în imobilele sale, iar, ulterior, pe unii dintre ei îi transporta în apropierea frontierei de vest a țării. Bărbatul este cercetat, acum, pentru trafic de migranți. Indienii vor fi preluați de Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, conform procedurilor legale.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019