Românii victime ale oprimării comuniste, deportați în Câmpia Bărăganului, în 1951 și 1952, au fost comemorați la Câmpani, în județul Bihor. Supraviețuitorii și urmașii deportaților, împreună cu reprezentanții autorităților locale, s-au adunat în fața troiței ridicate în memoria oamenilor transferați brutal în locurile în care noua vatră era însemnată cu un țăruș înfipt în pustiul Bărăganului. Peste 40.000 de persoane au fost deportate, la comanda guvernului condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

VALENTINA ȚOȚA, primar, com. Câmpani, jud. Bihor ”Printre cei peste 40.000 de persoane s-au aflat și 256 de persoane aparținând satelor Câmpani de Jos și de Sus, Hârsești, Fânațe, Sighiștel, Băița, Lunca, Ștei, Vărzari de Sus și de Jos. Ei nu au făcut nimic altceva, în afară de faptul că erau harnici, buni gospodari, fiind considerați chiaburi.”

În noaptea de 18 spre 19 mai 1952, s-a primit ordinul de evacuare a bihorenilor aflați pe lista neagră a comuniștilor. Oamenii au avut trei ore la dispoziție, ca să-și încarce bunurile în căruță, apoi au fost duși în gara din Vașcău. Acolo, au fost îmbarcați în vagoane care transportau animale și mărfuri. O săptămână a durat călătoria spre locul în care viața trebuia luată de la zero. Despre ororile acelor vremuri au vorbit chiar doi dintre cei care au trecut prin drama deportării, Ioan Dale și Gheorghe Popa.

IOAN DALE, fost deportat ”După patru zile și patru nopți, când toți se temeau că destinația noastră este Siberia, am ajuns în Câmpia Bărăganului, unde am fost distribuiți alături de alți deportați, veniți cu un an mai devreme, în localitățile Perieții Noi, Borcea, Roșeți, Pietroiu și Mărculești. Ni s-au distribuit parcele de câte 250 de metri pătrați, pe care urma să ne ridicăm case. Până la urmă, traiul nostru a fost în bordei săpat în pământ și acoperit cu paie sau trestie.”

GHEORGHE POPA, fost deportat ”Șederea în Bărăgan a fost în două etape. După doi ani și jumătate, s-a dat drumul unor familii să se reîntoarcă acasă, dar capilor acelor familii, respectiv celei mai bătrâne persoane, nu i s-a permis să vină înapoi și, vă dați seama, ce supărare și nenorocire a fost când o parte din familie a venit acasă, iar ceilalți au rămas!”

Dobândirea drepturilor locative și a proprietăților care au mai rămas s-a făcut pe parcursul a încă doi, trei ani. Până în 1990, deportații și urmașii lor au fost marcați de interdicții, fiind considerați un soi de paria ai societății comuniste.

REMUS MORAR, preot ortodox, com. Câmpani, jud. Bihor ”Vă mulțumesc în mod deosebit, pentru că v-ați adus aminte de părinții dumneavoastră, v-ați adus aminte de clipele grele, și rugăm pe bunul Dumnezeu ca să nu mai îngăduie vreodată să mai trecem, noi sau generațiile viitoare, prin momente prin care dumneavoastră ați trecut.”

Evenimentul din Câmpani s-a desfășurat sub egida filialei bihorene a Asociației Deportaților și Victimelor Oprimării Comuniste.

« înapoi la toate știrile

Adaugă comentariu