Aproape 35.000 de candidați vor susține, marți, prima probă din cadrul sesiunii august - septembrie 2022 a examenului național de bacalaureat. Peste 90% dintre candidați provin din promoția acestui an. Prima probă va fi la limba și literatura română, urmând proba obligatorie a profilului, proba la alegere a profilului, limba și literatura maternă și probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Probele scrise se vor desfășura în 138 de centre de examen din toată țara. Accesul candidaților în săli este permis până la ora 8:30, urmând ca, de la ora 9:00, să înceapă proba scrisă. Toate sălile de examen au în dotare camere de supraveghere video și audio. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe sau însemnări, precum și a mijloacelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. Primele rezultate vor fi afișate în 31 august, iar contestațiile vor fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în 3 septembrie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019