Singurul supraviețuitor din autoturismul care a intrat în coliziune cu mașina de teren condusă de Șerban Huidu a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalul Județean Brașov. Ioan Garbiș, de 57 de ani, a avut hemoragie internă abdominală și leziuni ale organelor interne. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale și a fost plasat în comă indusă, dar inima sa nu a rezistat. După ce a provocat duminică un accident rutier soldat cu 3 morți, realizatorul TV a fost audiat luni de oamenii legii la spitalul brașovean în care este internat cu traumatism cranio-cerebral minor.
CARMINA REIT, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov "Vor fi verificate acte medicale pe care le detine si cele care i-au dat dreptul sã conducã. Este cercetat pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpã. Pedeapsa prevãzutã de lege este între 1 si 8 ani. - Se pune problema retinerii? - Nu existã date pentru luarea unei mãsuri privative de libertate, nu existã niciun element de infractiune intentionatã."
Huidu ar putea scăpa de pedeapsă dacă invocă probleme neurologice din cauza accidentului său la ski din Austria, de la finalul anului trecut, sau faptul că se afla sub tratament.
CRISTINA VECERDY, medic UPU SJU Brașov " Serban Huidu se afla sub medicatie? -Lua medicamente? -Declarativ stiu cã nu lua medicamente care sã împiedice sã conducã masina."
comisar șef LUCIAN DINIȚĂ, director, Direcția Rutiera din Poliția Română "Se profileazã prima variantã- cea legatã de derapaj si intrarea pe contrasens, când s-a produs coliziunea oarecum frontalã. Pe acel tronson, Politia a fost acuzatã cã stã la pândã si s-a luat dreptul de a conduce pentru cã intrã în depãsiri sau merg cu vitezã."
Sotia, internata si ea, a suferit o fractură de gleznă, în timp ce copiii lui Huidu, de 2 si, respectiv, 4 ani, au fost externați. Și bona copiilor, care se afla în jeep, a fost rănită la un picior. Medicii și-au dat acordul ca soții Huidu și bona să fie transferați cu 3 ambulanțe la Spitalul Universitar de Urgență din București. Șerban Huidu, aflat la volanul unui jeep, a provocat un accident pe DN 1, la intrarea în localitatea brașoveană Timișul de Sus. Mașina pe care o conducea realizatorul TV a pătruns pe contrasens, unde a lovit în plin un autoturism Logan, în care se aflau 3 persoane. Șoferul Daciei care s-a răsturnat de câteva ori, un bărbat de 65 de ani, și pasagera din dreapta sa, o femeie de 54 ani, au murit pe loc. Ei erau colegi de serviciu și se îndreptau spre casă.
CLAUDIU TĂMÂRJAN, șef birou, Poliția Rutieră Brașov "La momentul accidentului avea permis valid, i-a fost ridicat permisul, i s-a dat dovadă de 15 zile. A fost testat cu aparatul etilotest - alcoolemie zero."
Polițiștii care au făcut cercetări la locul accidentului, pe drumul dintre Predeal înspre Brașov, spun că, având în vedere că ningea si șoseaua era udă, viteza regulamentară în zonă era de 30 de kilometri la oră.
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.
Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019