Accident rutier grav în Baia Mare. Mașina în care se aflau cinci tineri a intrat într-un cap de pod după ce șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei. Doi dintre ei au murit pe loc, iar alți trei, printre care și campionul european la taekwon-do, Mihai Madaian, au fost grav răniți. Tragedia s-a petrecut în localitatea Ilba. Cei cinci tineri se duceau la Baia Mare pentru petrecerea burlacilor, iar unul dintre ei urma să fie naș la o nuntă programată astăzi. Doi dintre tineri, cu vârste între 20 și 25 de ani, nu au supraviețuit impactului.
VOX martor: "O fluieratură de roți a venit cu viteză până am ieșit afară a luat un capăt de pod. Erau cinci în mașină. Unul a zburat în șanț, doi morți. Păcat."
Ceilalți trei, printre care și campionul european la taekwon-do, Mihai Madaian, au ajuns la spital. Unul dintre ei se află în comă profundă.
ALIN SUCIU, medic SMURD: "Două victime au decedat prin politraumatism prin accident rutier. Trei victime sunt transportate la Spitalul Județean din Baia Mare. Una din ele in stare gravă, două din ele într-o stare mai ușoară, dar cu un prognostic extrem de grav și cu traume multiple."
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
GRIGORE TOMOIOAGA, Serviciul Poliției Rutiere Maramureș: "Din primele cercetari rezultă faptul că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate în curbă. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane, conducătorul auto și un pasager și vătămarea corporala a înca trei."
Traficul în zona producerii accidentului a fost blocat timp de o oră.
Accident feroviar, pe linia București – Brașov, pe raza stațiunii Bușteni! Un tir care, din cauza unor probleme tehnice, a rămas blocat la o trecere la nivel cu calea ferată, a fost lovit de un tren de călători. Conform comunicatului transmis de ISU...
Accident ca-n filme, în județul Neamț! Un automobil a ajuns în albia unui râu, în urma coliziunii cu un alt autoturism. În urma accidentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs vineri-dimineață...
Salt spectaculos cu mașina, de pe un pod aflat în construcție! Un șofer imprudent, care venea cu mașina de pe un o șosea județeană, a ignorat balizele de avertizare, care interziceau accesul, și a pătruns pe tronsonul în lucru, fără să observe...
Tragedie rutieră la Poiana Stampei, județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a murit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un autotren.
Accident mortal la ieșirea din Calafat spre Craiova, în județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de IPJ Dolj, o femeie, în vârstă de 42 de ani, a murit, în urma coliziunii...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019