Date companie
 
 
 
 

Accident în lanț cu doi morți și 20 de răniți

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 Octombrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, tragedie, Clij
 

Tragedie rutieră pe DN 1 C, în comuna Cășeiu din județul Cluj. Două persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite, din cauza unui bărbat care și-a oprit tractorul pe marginea drumului. Șoferul unei mașini nu l-a văzut și a intrat sub remorca tractorului care era nesemnalizat, apoi a ricoșat într-un autocar cu 47 de pasageri, care s-a răsturnat într-un șanț. După câteva secunde, un alt autoturism a izbit unul dintre vehicule, iar doi oameni au murit pe loc.

FLORIN MOLDOVAN, șeful Poliției Rutiere Dej: "În cauzã se efectueazã cercetãri cu privire la modul în care s-a produs accidental. -Spuneați cã tractorul nu avea semnalizare. -Da, tractorul tracta o remorcã care nu era semnalizatã corespunzãtor, fapt care a cauzat acest accident în lanț."

Rãniții au fost preluați de mai multe ambulanțe și transportați la spitalele din Cluj și Dej.

dr. MARIANA BACIU, U.P.U.- Spitalul Municipal Dej: -La Cluj, din informațiile pe care le avem a fost trimis un pacient intubat cu politraumatisme la nivelul capului și membrelor, o pacientã din autocar cu o leziune în zona coloanei și o a doua tânãrã cu mai multe traumatisme și ea în stare de conștiențã. În total, la o primã evaluare la locul accidentului au fost 20 de victime."

MIHAI PANDREA, managerul Spitalului Municipal Dej: "-Avem 20 de pacienți și douã victime din accident decedate. (...) -Aici la camera de gardă majoritatea au fost lãsați sã plece dupã ce au fost investigați pentru cã majoritatea mergeau în alte direcții."

Circulația în zonã a fost blocatã mai bine de trei ore.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Cinci morți, într-un accident produs aproape de Drăgănești-Vlașca ( 5 Iulie 2021 )

    Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.

  • Actorul George Mihăiță s-a urcat băut la volan și a provocat un accident ( 1 Iulie 2021 )

    Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...

  • Accident mortal pe autostradă, în județul Timiș ( 27 Iunie 2021 )

    O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...

  • Accident mortal pe DN76 ( 19 Iunie 2021 )

    Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.

  • Accident mortal în localitatea Muntele Rece, județul Cluj ( 13 Iunie 2021 )

    Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2