Accident în lanț cu victime, pe Autostrada Soarelui, în apropiere de Lehliu-Gară! Trei oameni au murit și 57 au fost răniți în coliziunea în lanț în care au fost implicate 29 de mașini. Printre autovehicule se numără și două microbuze care circulau spre Constanța. Imediat după producerea evenimentului rutier de proporții a fost activat planul roșu de intervenție. La fața locului s-au deplasat 10 ambulanțe SMURD, 10 ambulanțe judetene, trei mașini de descarcerare și pompierii din Călărași și București. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că peste o sută salvatori au intervenit la fața locului.
VOX "Mașinile se izbeau, mi-era și teamă să ies. A fost o fracțiune de secundă, oamenii au ajuns în stânga mea plini de sânge, și eu m-am lovit probabil de bord. Nu se vedea nimic, doar mașini care se loveau."
VOX "Imediat după accident am deschis ochii și mi-era geamul deschis și am cerut unei persoane să mă tragă afară, nu mi-a păsat de bagaj, am vrut doar să ies de acolo, se auzeau bușituri."
Se pare că accidentul s-a produs în momentul în care o mașină a ieșit din parcarea de la kilometrul 67 fără ca șoferul să se asigure. Totul s-a întâmplat în condițiile în care vizibilitatea era extrem de redusă din cauza ceții.
VOX "Datorită unui accident s-a produs caramabolul. Au oprit șoferii să vadă ce s-a întâmplat. Eram într-un microbuz, am oprit pe dreapta la semnele unui cetățean, am coborât, am mers mai în spate și am făcut semne disperate ca ceilalți să se oprească."
prin telefon: RAED ARAFAT, secretar de stat, M.A.I. "Intervenția decurge normal pentru astfel de situații. Noi avem acum spitalele alertate, sunt medici trimiși suplimentar, s-a făcut tot efortul necesar pentru acest lucru."
13 victime au fost transportate la Spitalele de urgență „Bagdasar Arseni”, 11 la Spitalul de Urgență „Floreasca”, cinci la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon”, cinci la Spitalul Universitar de Urgență, patru la Spitalul „Elias”, și trei la Spitalul „Sf. Ioan”, toate din Capitală. Doi copii răniți au fost transferați de la Spitalul Floreasca la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Potrivit autorităților, este un accident fără precedent pentru Autostrada Soarelui în ceea ce privește numărul de victime. A mai fost un carambol în anul 2006, când a fost implicat un număr mai mare de mașini, în jur de 50, dar atunci nu a existat decât o persoană decedată. Cauza acelui carambol a fost fumul provenind de la incendierea miriștilor. Departamentul pentru Situații de Urgență a pus la dispoziție două numere de telefon pentru familiile celor implicați în accidentul de pe A2 și anume 021.264.85.15 și 021.264.85.16, potrivit unui anunt publicat pe pagina de Facebook a instituției.
Tragedie rutieră la Poiana Stampei, județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a murit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un autotren.
Accident mortal la ieșirea din Calafat spre Craiova, în județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de IPJ Dolj, o femeie, în vârstă de 42 de ani, a murit, în urma coliziunii...
Tragedie rutieră într-o localitate din județul Arad! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Două autocamioane s-au ciocnit, iar, în urma impactului, ambii șoferi au murit. Accidentul a avut loc pe DN7 Deva - Arad, la ieșirea din localitatea Vladimirescu.
Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.
Accident deosebit de grav în comuna Făgețelu, județul Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața, după ce prietenul său, de 18 ani, a intrat într-un cap de pod și cei doi s-au răsturnat cu mașina.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019