Antrenat pentru a salva vieți, șoferul unei ambulanțe din Iași a încălcat toate regulile după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier în lanț, la trecere cu calea ferată din comuna Lețcani. În urma impactului cu autovehiculele staționate la barieră, patru persoane au fost rănite ușor. În salvare se afla și o minoră de 12 ani, gravidă în opt luni, care însă a scăpat fără nicio zgârietură.
CRISTIAN DAVID, purtător de cuvânt, I.P.J. Iași "Șoferul de pe ambulanță a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,29 mg pe litru în aerul pur respirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. "
Cele patru victime, trei din autoturism și asistenta medicală din ambulanță, au fost transportate la spital, acolo unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
DIANA CIMPOEȘU, director medical, Spitalul Sf. Spiridon Iași "Toți au ajuns în unitatea de primiri urgențe Sf. Spiridon, conștienți, stabili hemodinamic, având nevoie de investigații pentru contuziile multiple."
Șoferul de pe ambulanță va suporta consecințele inconștienței de care a dat dovadă.
MIRCEA URSU, director tehnic, S.J.A. Iași "Sancțiunile vor fi foarte, foarte severe! Se poate merge la desfacerea contractului colectiv de muncă și bineînțeles la plata pagubelor materiale produse ambulanței și celorlalte autovehicule implicate."
Traficul rutier în zona s-a desfășurat pe o singură bandă, timp de aproape două ore.
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019