Accident mortal cu un snowmobil furat, pe o pârtie din Predeal! Un băiat de 17 ani, care conducea snowmobilul, a murit și un altul, de aceeași vârstă, a ajuns în stare gravă la spital, după ce au intrat cu vehiculul într-un chioșc de la baza pârtiei. Tânărul care conducea snowmobilul a pierdut controlul vehiculului, care a rupt o plasă de protecție a pârtiei și a lovit un chioșc. Poliția din Predeal a fost sesizată în noaptea de sâmbătă spre duminică cu privire la faptul că pe pârtia de schi din stațiune a avut loc un accident cu un snowmobil, în care au fost implicați doi tineri din București. Potrivit polițiștilor, băieții ar fi furat, în jurul orei 2.00, un snowmobil de la baza pârtiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosință, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Ursul care l-a atacat și rănit grav pe șeful Salvamont Predeal, Mihai Marina, a fost identificat și eutanasiat. Comportamentul agresiv al animalului era provocat de faptul că era o ursoaică cu doi pui, au explicat autoritățile brașovene.
Tragedie rutieră la Poiana Stampei, județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a murit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un autotren.
Accident mortal la ieșirea din Calafat spre Craiova, în județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de IPJ Dolj, o femeie, în vârstă de 42 de ani, a murit, în urma coliziunii...
Circa 80 de companii, cu peste 5.000 de oferte de locuri de muncă, la ”Angajatori de TOP” București! La târgul de joburi organizat în 28 și 29 martie, la Sala Palatului, românii aflați în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o gamă...
Tragedie rutieră într-o localitate din județul Arad! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Două autocamioane s-au ciocnit, iar, în urma impactului, ambii șoferi au murit. Accidentul a avut loc pe DN7 Deva - Arad, la ieșirea din localitatea Vladimirescu.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019