Tragedie la Bosanci, județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un băiat de 13 ani a murit și un altul de 15 ani a fost grav rănit după ce au intrat cu un moped într-un tractor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, la locul accidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD – una de tip B2 și alta de Terapie Intensivă Mobilă. Unul dintre adolescenți, în vârstă de 13 ani a fost găsit în stare de inconștiență de echipajele medicale. Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, acestea au fost fără succes. La scurt timp, medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul tânărului. Celălalt adolescent, în vârstă de 15 ani, era conștient și a primit ajutor medical la fața locului din partea echipajului SMURD. După stabilizare, băiatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Din primele verificări efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava s-a stabilit că mopedul a intrat în depășirea tractorului agricol condus de către un bărbat de 67 de ani, intrând în coliziune cu acesta. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar în cadrul cercetărilor se va stabili care dintre cei doi minori a condus mopedul implicat în accident.
Accident tragic pe centura ocolitoare a orașului Rădăuți, din județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019