Date companie
 
 
 
 

Accident urmat de incendierea unei mașini, la Suceava

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Mai 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : spital, flacari, suceava, masini
 

Clipe de groază în apropierea unei piețe din Suceava. Două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului, unul dintre autoturisme a luat foc. Accidentul s-a produs după ce un șofer care avea un copil pe bancheta din spate a depășit în intersecție mai multe autoturisme staționate, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de o mașină care venea din față.

VOX: "Eram în curbă, veneam foarte încet. El a venit, depășea tocmai din vale, de la piața de acolo, a venit frontal în mine."

Imediat după impact, una dintre mașini a fost cuprinsă de flăcări. Panicați, ceilalți conducători auto din zonă au intervenut imediat cu extinctoarele și au reușit să stingă focul. O tânără aflată în mașina lovită a fost rănită și a ajuns la spital. Medicii spun că starea ei nu este gravă. Polițiștii anchetează circumstanțele în care s-a produs accidentul.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Tragedie rutieră, în județul Suceava ( 31 Martie 2025 )

    Tragedie rutieră la Poiana Stampei, județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat a murit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un autotren.

  • Mașini carbonizate, pe Calea Moșilor ( 25 Martie 2025 )

    Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.

  • Imobil în flăcări ( 23 Martie 2025 )

    Momente de panică la un imobil din Rădăuți, județul Suceava! Flăcările au izbucnit la acoperișul unei clădiri cu patru apartamente, punând în pericol atât locatarii, cât și clădirile învecinate.

  • Mașini pregătite de sezonul cald ( 9 Martie 2025 )

    Venirea primăverii aduce în termometre temperaturi pozitive și noi condiții de trafic pe drumuri pentru care trebuie să pregătim mașina. O dată ce temperaturile exterioare cresc, crește și pericolul de supraîncălzire a motoarelor vehiculelor. Tocmai de aceea, specialiștii auto spun că este important să verificăm autovehiculele și să le pregătim.

  • Contrabandă cu țigări ( 27 Februarie 2025 )

    2.000 de pachete de țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, județul Suceava! Oamenii legii au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, la volanul căruia se afla o femeie din județul Suceava, în vârstă de 32 de ani.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2