Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Astfel, polițiștii au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor. Au fost derulate peste 2.500 de activități de prevenire și de informare, la care au participat peste 81.000 de beneficiari. La ore au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying sau a riscurilor privind consumul de droguri. Totodată, au fost organizate și desfășurate 120 de activități pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și a 220 de mijloace de transport școlar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019