Dramă teribilă la Târgu Mureș! Sergiu Marocico, actor al Teatrului Național din oraș, a fost găsit mort în casă, după un scandal cu soția, cu care era în divorț. Marți, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a încălcat ordinul de restricție emis de instanță împotriva sa și a mers la soție la serviciu. A bruscat-o și apoi a fugit. Femeia a alertat Poliția. Agenții l-au căutat pe actor, dar nu l-au găsit. Mai mult, acesta avea telefonul închis. Peste câteva ore, oamenii legii au fost anunțați că s-ar fi auzit un zgomot, în locuința sa. Polițiști, reprezentanți ai ISU și un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului și au pătruns în apartament, unde l-au găsit pe actor fără viață. Cadrele medicale nu au reușit să îl resusciteze. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală. În urma necropsiei, legiștii vor stabili cauza decesului. După primele cercetări, nu au fost identificate urme care să indice faptul că Sergiu Marocico ar fi fost victima vreunei agresiuni. Primele ipoteze ale anchetatorilor indică faptul că ar fi vorba de sinucidere. Actorul era tatăl unei fetițe în vârstă de trei ani.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019