Peste 2500 de persoane au solicitat emiterea unui ordin de protecție, din cauza violenței în familie, în ultimii doi ani, de când fost implementată această măsură. Doar 1700 de cereri au fost admise. Organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de victimele violenței în familie spun că procedura este mult prea greoaie, iar victimele agresiunilor au de așteptat până să ajungă în adăposturi.
MIHAELA SĂSĂREAN, președinte, Asociația Transcena: "33 de zile durează în medie emiterea unui ordin de protecție din momentul în care se cere la judecătorie, față de acest moment mai durează cel puțin o săptămână până cănd victima își alcătuiește dosarul. "
De asemenea, femeile agresate întâmpină dificultăți în accesul lor la justitie si la servicii de specialitate. Le ajută câteva organizații non-guvernamentale.
CRISTINA HORIA, reprezentant adapost temporar " Avem un adăpost temporar pentru femeile violenței domestice, e un adăpost în care femeile împreună cu copiii lor pot să stea până la maxim șase luni în paralel cu cazarea, în adăpost oferim servicii gratuite de consiliere socială, psihologică și juridică și suport pentru obținerea ordinului de protecție. "
La doi ani de la introducerea legii privind ordinul de protecție, Asociația Transcena și partenerii au organizat un evenment la intrarea în Senatul României. Organizatorii au vrut să atragă atenția parlamentarilor că legea trebuie îmbunătățită, pentru ca acest instrument în cresterea sigurantei victimelor să fie eficient. În urma monitorizării modului în care s-a implementat legea din 2012 referitoare a ordinul de protecție, s-a constatat că există un număr de aproape 150 de mii de apeluri la 112 pentru situații de violență în familie.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter: "Mesajul pe care organizatorii evenimentului l-au transmis este acela că societatea civilă este alături de femeile, victime ale violenței în familie și că un parteneriat solid cu reprezenanții din Parlament înseamnă nu numai susținerea unei cauze, ci și legi mai bune pentru oameni. "
Medicul legist a comunicat, astăzi, cauza decesului bărbatului imobilizat de polițiști pe terasa unui local din Pitești. Legistul a declarat, cităm: „Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit...
Ajutor financiar, pentru închiderea minelor necompetitive! Potrivit proiectelor propuse de Ministerul Energiei și adoptate, miercuri, prin două Hotărâri de Guvern, peste 100 de milioane de lei se vor aloca în scopul...
O familie cu doi copii din România are nevoie de peste 7.000 de lei lunar, pentru un trai decent, arată un studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert Stiftung. Potrivit studiului, valoarea coșului minim de consum...
Pedofili cercetați într-un dosar de viol, agresiune sexuala si act sexual cu un minor! Este vorba de doi barbați, unul de 56 de ani și celălalt de 45, care au fost reținuți, fiind suspectați că au agresat sexual mai mulți...
Schimbări importante în Codul Penal, în cazul prevederilor privind actele de violență domestică! Urmărirea penală în aceste cazuri poate fi declanșată din oficiu. Totodată, împăcarea dintre persoana agresoare și persoana...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019