În pragul sărbătorilor Pascale, când oamenii se pregătesc temeinic pentru a umple mesele cu bunătăți tradiționale și pentru a se reuni cu cei dragi, o familie din comuna Rieni, județul Bihor, are nevoie de ajutorul nostru! Florin Morar, un tânăr în vârstă de 35 de ani, soția sa și cei patru copii ai lor visează să aibă un cămin doar a lor, de care să se poată bucura. În prezent, ei locuiesc într-o căsuță micuță și veche de peste 100 de ani, care aparține bunicilor. Cea mai grea povară pentru familia greu încercată a fost momentul în care soția lui Florin, Andreea, s-a îmbolnăvit, iar el a fost nevoit să renunțe la serviciul pe care îl avea la o fabrică din județ, pentru a-și putea îngriji partenera de viață. Deși condițiile de trai ale familiei sunt extrem de grele, iar lipsurile sunt multe, cei patru copii, de 4, 11, 13, respectiv 16 ani, sunt extrem de silitori și pun mare accent pe învățătură, cei mari fiind premianți la școală. Preotul din comuna Rieni, Gheorghe Balint, nu a rămas indiferent situației grele prin care trece familia Morar și a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru ca cele șase suflete să poată avea un cămin al lor.
GHEORGHE BALINT, preot ortodox, Parohia Rieni
"Am urmărit demult situația acestei familii și am văzut că este o familie deosebită, dar cu greutăți. Veniturile acestei familii, venituri oficiale, sunt alocațiile celor patru copii. De aceea, cu voia bunului Dumnezeu, ne-am gândit să-i ajutăm. Am și format un grup, Credință și Faptă, prin care toți doritorii să ne ajute cu cât se poate. Pentru noi chiar dacă este o sumă neimportantă, pentru ei este foarte importantă."
În sprijinul familiei greu încercate a sărit și preotul din satul vecin, Petrileni, Alexandru Bara.
DĂNUȚ-ALEXANDRU BARA, preot paroh, satul Petrileni
"În această campanie derulată în ajutorul familiei Morar ne-am gândit și noi, de aici, din apropiere, să facem o faptă bună, construind și dând naștere acestor cruri, iar prin vânzarea lor, o parte din banii care vor surveni din vânzare, să fie folosiți în scopul ajutorării familiei Morar."
Cei care vor să ajute cele șase suflete o pot face donând în conturile bancare deschise special pentru ei.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019