Date companie
 
 
 
 

Alex Florența: Este nevoie de adaptarea urgentă a legislației existente

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Decembrie 2024
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : procuror, online, legislatie, Alex Florența
 

Procurorul general al României, Alex Florența, a afirmat că, în lumina evenimentelor recente și a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, este nevoie de adaptarea urgentă a legislației existente. Potrivit acestuia, s-a constatat îndemnarea publicului la săvârșirea de infracțiuni sau incitarea la violență și discriminare împotriva unor persoane. Ca urmare, Parchetul General propune, între altele, "incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existența unei hotărâri de condamnare față de acea persoană". El a adăugat că Parchetul General nu are însă o competență proprie în investigarea acestor infracțiuni, care sunt date în competența de soluționare a parchetelor de pe lângă judecătorii. Parchetul General a formulat mai multe propuneri de modificare a legislației incidente. Alex Florența consideră că și conduite publice nocive, cu un conținut vădit jignitor sau defăimător, ori anumite acte de amenințare implicită, nu îmbracă în prezent forma ilicitului penal și nu se regăsesc între modalitățile alternative de săvârșire a unor infracțiuni precum ultrajul.

ALEX FLORENȚA, procurorul general al României

"De aceea, Parchetul General propune anumite modificări legislative care să permită tragerea la răspundere penală inclusiv a acelor situații în care nu sunt proferate amenințări exprese la adresa unei persoane, dar prin forma de manifestare, imaginile postate, recuzita folosită, ele reprezintă forme de amenințare implicită, dar cu un puternic efect intimidant."

Alex Florența îi asigură pe cetățeni că acțiunile Parchetului General pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare. Astfel, la nivelul unităților de parchet din întreaga țară au fost demarate mai multe anchete având acest obiect.


Alex Florența: Este nevoie de adaptarea urgentă a legislației existente

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Schimbări majore pe piața muncii, provocate de pandemia de coronavirus ( 5 Ianuarie 2021 )

    Pandemia de COVID-19 a afectat piața muncii care se află într-o continuă schimbare. Anul 2020 a produs o modificare capitală a modului de desfășurare al activităților, mutate în majoritatea cazurilor...

  • Școlile și grădinițele rămân închise până pe 11 ianuarie ( 8 Decembrie 2020 )

    Școlile și grădinițele rămân închise până pe 11 ianuarie 2021, potrivit Hotărârii nr. 57 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și potrivit calendarului școlar. Anunțul vine în contextul...

  • Creștere spectaculoasă a comenzilor online, la mâncare gătită ( 20 Noiembrie 2020 )

    Comenzile de mâncare pentru acasă au explodat, în ultima perioadă. Potrivit unui studiu recent, mâncarea gătită comandată online a înregistrat o creștere uriașă, de 124 % în perioada martie - octombrie 2020, comparativ...

  • Anchetă în cazul incendiului de la secția A.T.I. din Piatra Neamț ( 15 Noiembrie 2020 )

    Anchetă de amploare, în cazul incendiului devastator de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț! O echipă formată din procurori de la Parchetul General, polițiști și specialiști în...

  • Himera educației online ( 5 Noiembrie 2020 )

    Himera învățământului online, subliniată de fostul europarlamentar Cătălin Ivan! În urma experienței sale ca membru în Comisia de învățământ a Parlamentului European, Cătălin Ivan avertizează în legătură cu consecințele negative asupra copiilor în cazul folosirii îndelungate a acestei forme de învățământ.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2