Date companie
 
 
 
 

Alunecările de teren fac ravagii într-o localitate din județul Gorj

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Martie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : alunecari, teren, gorj, gospodarii, evacuati, bumbesti, pitic
 

Alunecările de teren fac ravagii într-o comună din județul Gorj! O casă a fost distrusă, trei au fost avariate, iar alte șase sunt în pericol, după ce dealul din localitatea Bumbești Pițic a luat-o la vale cu încă doi metri.

MICHY NIOAȚĂ, primar, Bumbești Pițic "Au avut loc crăpături și fisuri pe o distanță de zece metri din partea de sus. Noi urmărim in permanență 24, din 24."

Cei 15 oameni care au fost deja evacuati dorm pe unde apucă. Și alți localnici se pregătesc să-și abandoneze gospodăriile, de teama alunecărilor de teren.

VOX "Am muncit o viață aici, am lucruri făcute pe aici. Unde mă duc așa, pe un câmp? Ce fac?"

VOX "Am zis să mai luam din camerele alea haine și niste damigeni cu vin, geamurile, asta am recuperat."

Deși se anunță în continuare ploi, iar situația se agravează de la o oră la alta, autoritățile nu au găsit încă o soluție. O variantă ar fi strămutarea întregului sat.

MICHY NIOAȚĂ, primar, Bumbești Pițic "Vom găsi o cale de mijloc. Am vorbit cu reprezentanții guvernului, reprezentanții prefecturii, să ne deplasăm la fața locului și să găsim o soluție. Nu este ceva oficial. A rămas să vină comisia și să stabilim de comun acord cu cei 15 locuitori."

Este alertă și în comuna Bisoca, din județul Buzău. Nouă locuințe au fost grav afectate de o alunecare de teren, care s-a produs pe o lungime de 2 kilometri. Cele 19 persoane care locuiau în casele respective au fost evacuate.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2