Potrivit autorităților, clasa pregătitoare de anul acesta este și singura care va funcționa în cadrul școlilor. De la anul, micuții se vor pregăti la grădiniță.
VICTOR PONTA, premierul României "Cred că ne-am grăbit puțin și am dat multe bătăi de cap părinților cu această clasă pregătitoare. Cred că cei mici trebuie să rămână încă un an acolo unde au început grădinița, după care, când vin la școală, să fie mai pregătiți."
ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educației "Sunt bucuroasă să anunț că clasa pregătitoare începe în condiții normale. După primul semestru, ne gândim să întoarcem clasa pregătitoare la grădiniță."
Controversele privind implementarea clasei pregătitoare în cadrul școlii au început în momentul în care s-a pus problema aplicării începțnd cu anul școlar 2012 - 2013. Manageri de școli, cadre didactice și părinți, cu toții s-au arătat nemulțumiți. Au fost invocate nenumărate piedici, dar cele mai importante s-au dovedit a fi lipsa spațiului și lipsa dotării. Pentru asigurarea spațiului au fost amenajate locuri speciale, în cancelarii, laboratoare sau în săli de sport. În toată țara funcționează, acum, circa 6.000 de clase „zero". Copiii vor sta la școală patru ore pe zi, timp în care vor învăța prin joacă și nu vor fi notați. Micuții se vor pregăti la comunicare în limba română, aritmetică, explorarea mediului, educație pentru societate, educație fizică și sport, dezvoltare personală, arte vizuale, lucru manual și religie. În plus, vor avea o materie opțională: tehnologii de informare și comunicare!
A răsunat ultimul clopoțel pentru elevii claselor a VIII-a, după un an dificil marcat de pandemia de coronavirus! Printre cei care au spus bun rămas gimnaziului s-au numărat și elevii Școlii Gimnaziale nr. 59 din Capitală.
Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală” a fost plasat sub control judiciar, după ce a stat 24 de ore în arest! Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins propunerea...
Astăzi începe prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare, în toate școlile de stat și private. Potrivit Ministerului Educației, completarea și depunerea dosarelor se va desfășura în două etape.
Mihai Tudose a demisionat din Pro România! Acesta a postat și demisia pe pagina sa de facebook. Tudose nu a făcut nicio precizare cu privire la mandatul său de europarlamentar. Asta, deși conducerea din Pro România...
Partidul Național Liberal a validat, în unanimitate, în ședința Biroului Politic Național, lista finală cu propunerile de miniștri pentru formarea noului Guvern. Executivul condus de Ludovic Orbanva avea un vicepremier, în persoana...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019