Date companie
 
 
 
 

Angajații de la CET Brăila au ieșit în stradă, din cauză că nu și-au primit salariile de trei luni

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Septembrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : plata, someri, datorii, salarii, angajati, protest, avans, termoficare, CET, gaz, Braila
 

Au ajuns să-și dorească să fie șomeri. Vorbim despre angajații de la CET Brăila, care au ajuns la disperare, după ce nu și-au primit salariile de trei luni. Cei 370 de angajați se roagă să devină șomeri. Sătui de promisiuni privind virarea salariilor, oamenii s-au adunat, luni, în fața sediului societății de termoficare și au protestat timp de mai multe ore.

AMBIANȚĂ "Jos mafia! Demisia! Javrã ordinarã ieși afarã!"

VOX "Nu s-au mai dat salariile de trei luni de zile și nu știm care este viitorul nostru."

Oamenii spun cã vor recurge la gesturi extreme.

GHEORGHIȚĂ PÂRLOG, lider de sindicat "Greva foamei. La sediu aici. Ori pleacă ei, ori ne schimbã pe noi. Trebuie sã gãsim o soluție! Altfel nu se poate!"

VOX "- Am ajuns sã ne rugãm sã ne dea în șomaj. - Covrigul ãsta e masa dumneavoastra pe azi? - Pe cuvântul meu, ăsta e!"

Societatea de termoficare din Brăila a acumulat datorii de 10 milioane de lei la gaze și alte 174.000 de lei pentru curentul electric. Puținii bani, care intrã în conturile instituției, se duc pentru acoperirea creanțelor.

PETRICĂ MOTOC, director, C.E.T. Brăila "Încercãm să strângem banii pe care îi avem de încasat de la asociații. În rest, alte surse nu avem. Primãria este pe zero cu noi la datorii. Deci, când strângem bani, atunci vom da salariile."

Pentru acoperirea salariilor ar fi nevoie de 140.000 de lei. Din cele 50.000 de apartamente din Brãila, doar șase mii mai sunt racordate la C.E.T.. Multe asociații de proprietari au acumulat datorii către C.E.T. și nu dau semn că ar intenționa să le achite. Motivul principal pentru care s-a ajuns în această situație este, însă, acela că furnizorul de gaz cere societății de termoficare o plată în avans la cota de combustibil, pentru că aceleași pretenții le are și Transgaz, față de C.E.T.. Anul trecut, s-a ajuns în situația în care, pentru că nu a încasat avansul, furnizorul a întrerupt livrarea gazului către C.E.T., care s-a văzut nevoit să întrerupă furnizarea agentului termic către locuitori. Aceștia au stat fără căldură și apă caldă până în pragul sărbătorilor de iarnă. C.E.T. Brăila nu este, însă, singura societate de termoficare aflată în această situație. Practic, toate C.E.T.-urile trebuie să plătească furnizorul de gaze în avans. Acum, edilii localitaților deservite de C.E.T.-uri așteaptă o soluție de la Guvern, pentru a nu se mai ajunge în situația sistării furnizării serviciilor către populație.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2