Înregistrările depuse la dosarul lui Mircea Băsescu de familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost admise ca probe și justifică arestarea fratelui președintelui, se arată în motivarea sentinței de arestare preventivă. Măsura a fost justificată de declarațiile inculpaților și denunțătorilor, se mai arată în motivare. Deși Mircea Băsescu a făcut un denunț anterior pentru șantaj, acesta nu îl exonerează de dosar se mai specifică în document. Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână arată în motivare că, pentru cei doi, dreptatea și libertatea au devenit o marfă care se poate cumpăra și vinde, fapt ce aduce atingere încrederii în sistemul judiciar. Potrivit Mediafax, în document se specifică faptul că toate persoanele implicate în acest dosar dau dovadă de "mentalități greșite", "o percepție eronată și periculoasă" asupra actului de justiție și asupra organelor implicate. Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei președintelui pentru a fi credibil în fața lui Florin Anghel, când spunea că ar putea interveni la magistrați în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor. Mircea Băsescu, deși cunoaște obligațiile fratelui său și îi comunică lui Florin Anghel într-una din discuțiile înregistrate că "el nu poate", nu descurajează comentariile referitoare la persoana președintelui, "ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparența că ar avea influență asupra magistraților". Curtea de Apel va judeca vineri recursul lui Mircea Basescu la decizia de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Vremea se încălzește, dar nu scăpăm de ploi. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică rămâne accentuată, la nivelul întregii țări, iar cantitățile de precipitații vor fi însemnate și vor fi însoțite...
Moment special, în stațiunea Stâna de Vale, din județul Bihor! Acolo a fost oficiată o slujbă de sfințire a pietrei de temelie și locului în care va fi ridicată, pentru început o biserică, apoi întregul complex monahal...
Imaginile revoltătoare cu puii de urs chinuiți, publicate de asociația „Casa lui Patrocle” pe rețelele de socializare, au avut efect. Muncitorii forestieri care au smuls cu brutalitate puii din bârlogul lor și, apoi, i-au...
Dispariția prematură a lui Bogdan Stanoevici a lăsat un gol imens pentru cei care l-au cunoscut și apreciat. După o carieră pe scenă și pe marile ecrane, a dorit să se implice în politică, pentru că își dorea o reformă reală a României. Atacat de virusul SARS-CoV-2, sistemul de sănătate românesc nu a fost suficient pentru a-l salva. Un mesaj emoționant vine de la liderul Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, care l-a cunoscut bine pe Bogdan. Au fost adversari politici în 2019, când au candidat la alegerile prezidențiale, dar cu un proiect de țară cu multe similitudini, colegi mai târziu, regăsindu-și puncte comune în dorința de a pune sănătatea și educația în prim plan.
Pandemia de COVID-19 a afectat piața muncii care se află într-o continuă schimbare. Anul 2020 a produs o modificare capitală a modului de desfășurare al activităților, mutate în majoritatea cazurilor...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019