De șapte ori mai puține medii de 10, la Evaluarea Națională, comparativ cu anul trecut! Doar 120 din cei peste 123.000 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut nota 10 la ambele probe susținute, respectiv Limba și literatura română și matematică. Cei mai mulți dintre aceștia au fost în județul Cluj, 15 elevi, în Capitală, 13 elevi, respectiv în județul Timiș, opt elevi. Circa 76,8% dintre candidați au obținut note peste cinci, în creștere cu 0,7 puncte procentuale față de anul trecut. La proba de Limba și literatura română, aproximativ 84% dintre elevi au luat note egale sau mai mari decât cinci, iar la matematică, circa 67% au obținut minim nota cinci la examen. Cei care nu sunt mulțumiți de rezultate, pot depune constestații până mâine, la ora 12:00, la centrele de examen sau online, iar notele finale vor fi afișate pe 4 iulie.
Rezultatele sesiunii de vară a examenului de bacalaureat au fost afișate. Ministerul Educației a publicat rezultatele sub protecția codului pentru fiecare absolvent, atât pe site edu.ro, cât și în centrele de examen.
Emoții mari, astăzi, pentru viitorii liceeni! Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut prima probă a examenului de Evaluare Națională: cea la limba și literatura română. Elevii au avut de rezolvat două subiecte, cu un total de 16 cerințe.
Este oficial, Cristian Popescu Piedone a câștigat fotoliul de primar la Sectorul 5! Biroul Electoral al Municipiului București a admis, astăzi, contestațiile depuse la decizia Biroului Electoral de Circumscriptie al Sectorului 5...
Au fost publicate rezultatele finale de la Evaluare Națională. Conform datelor obținute în urma reevaluării celor peste 15.000 de contestații, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 76.2%...
Absolvenții clasei a-VIII-a au început astăzi probele la Evaluarea Națională! Ei au susținut prima probă la Limba și literatura română. La primul subiect au avut de analizat și de răspuns la mai multe cerințe pe baza unui text la prima vedere - „Zborul”, scris de Sorin Titel.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019