Legea lui Finagle, ”dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost, în cel mai defavorabil moment posibil”, derivată din ”legile lui Murphy”, se potrivește perfect situației din București, în aceste zile geroase. Zeci de mii de bucureșteni din două sectoare ale Capitalei au rămas în frig, din cauza unor avarii la sistemul de termoficare. Conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a fost semnalată o avarie majoră la Magistrala Grivița, care va afecta locuitorii Sectorului 1, dar și o parte dintre locuitorii Sectorului 2. CET Grozăvești a fost oprit forțat, din cauză că nu are cum să mai livreze agentul termic. În condiții de ger, oprirea forțată a unui CET de asemenea dimensiuni crește pericolul de îngheț în instalații, cu potențiale consecințe dezastruoase asupra echipamentelor care se pot sparge. Echipele de la ELCEN au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situație de îngheț, a declarat, șeful Energiei, care a mai precizat că, la nivelul sistemului energetic național nu sunt probleme majore și că operatorii de distribuție vor interveni în zonele afectate. Cu o zi în urmă, Sebastian Burduja l-a atacat pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, afirmând că Bucureștiul este ”exemplu de manual de eșec în ceea ce privește sistemul de termoficare”. Conform ministrului Energiei, în mandatul său, Nicușor Dan a reabilitat doar vreo doi kilometri de termoficare pe fonduri europene, iar Bucureștiul a pierdut definitiv câteva sute de milioane de euro din Programul Operațional Infrastructură Mare. Sunt sute de kilometri de rețea care trebuie înlocuiți, a punctat Burduja. Nicușor Dan susține, însă, că, în 2023, au fost reabilitați 50 de kilometri de conductă de termoficare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019