Steagul Național TV a fluturat din nou deasupra norilor, de această dată, pe cel mai înalt vârf din Turcia, faimosul Ararat. Cei 5.137 de metri plini de legende ai vulcanului situat pe podișul Anatoliei, în apropiere de granița cu Armenia și Iran, nu s-au lăsat cuceriți așa de ușor, pe cât am fi crezut. Plecată din inima orașului Dougbaiazit, sub motto-ul ”Totul pentru aventură", gașca noastră a trecut la acțiune. Cu rucsacul în spate, cu gândul la vârf, am înfruntat lipsa de oxigen, vântul și praful, croindu-ne drumul încet, pas cu pas, printre marile roci vulcanice, către prima tabară, situată la o altitudine de 3.400 de metri. Apusul, de o frumusețe rară, și savurosul ceai de dimineață ne alungau oboseala și ne încărcau pentru aproape tot restul zilei.
(AMBIANȚĂ)
Ultima zi, cea a urcării, a fost de departe cea mai grea, dar, în final, toată ascensiunea a fost o adevărată poveste. Amețiți mai mult de peisajele oferite de jocul razelor de soare pe creste, decât de lipsa de oxigen, am continuat ascensiunea.
(AMBIANȚĂ)
Nu a mai contat frigul. Plini de adrenalină și fericiți, am parcurs ultimii 200 de metri pe ghețarul nordic, iar în vârf am dat startul celei mai rapide sesiuni foto.
(AMBIANȚĂ)
Situat pe teritoriul Turciei, muntele Ararat, alcătuit din vârfurile Araratul Mare și Araratul Mic, este un vulcan stins, ultima erupție având loc în anul 1840. Ararat este considerat locul biblic unde arca lui Noe s-a oprit, după ce s-a terminat potopul. Sub numele de Masis, Ararat este cunoscut și ca simbol național al Armeniei.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019