Accident grav, la Sibiu! Un șofer de 19 ani, care avea permis auto de puțin timp, a ajuns în comă la spital, în evenimentul rutier produs la intrarea în Sibiu, dinspre Rășinari. În accident au mai fost răniți doi tineri, de aceeași vârstă cu șoferul, și o femeie de 40 de ani din Rășinari. Toți se aflau într-o dubă, care a intrat într-un stâlp de electricitate. Potrivit anchetatorilor, mașina circula cu viteză, în condiții de carosabil acoperit cu polei. La un moment dat, conducătorul auto lipsit de experiență a pierdut controlul volanului și duba a derapat. A lovit un stâlp, iar lovitura a fost atât de violentă, încât s-a încolăcit efectiv în jurul pilonului. Toți cei patru răniți sunt internați, acum, la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale tânărului aflat în comă profundă.
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019