Date companie
 
 
 
 

Bucureștiul se topește! Ce măsuri ia primăria Capitalei pentru a ne proteja de căldura excesivă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Iunie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : canicula, bucuresti
 

Bucureștiul se coace, la temperaturi sahariene! Pentru a mai atenua efectul arșiței, primăria a luat o serie de măsuri. Vor fi intensificate acțiunile de curățenie stradală și de eliminare a depozitelor de deșeuri necontrolate. Operatorii de salubritate vor fi la datorie între orele 13 și 17, pentru a stropi străzile, dacă indicele de confort termic depășește pragul valoric de 75 de unități.

ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter

"În mai multe puncte din București vor fi montate containere anticaniculă. Acestea sunt dotate cu chiuvetă, aer condiționat, canapea, dar și personal medical, la care bucureștenii pot apela în caz de nevoie. Primele trei astfel de containere au fost instalate în Piața Moghioroș, Piața Romană și Crângași."

În 15 locuri aglomerate din București au fost montate corturi, unde personal medical voluntar și medici de medicină școlară pot oferi asistență celor afectați de căldura toridă. În următoarea perioadă vor fi instalate alte 17 corturi anticaniculă. 

Totodată, toate fântânile arteziene din oraș vor fi menținute în funcțiune. Pe de altă parte, Primăria Generală face apel la bucureșteni să nu depoziteze deșeurile menajere și asimilabile acestora direct pe sol, ci numai în recipienți și saci destinați colectării acestora. De asemenea, este interzisă depozitarea deșeurilor în mod necontrolat pe domeniul public.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2