Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost reactualizată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. De duminică, 29 august, Elveția, Lichtenstein și Maldive intră pe lista roșie, iar Bulgaria intră pe lista galbenă, alături de alte țări, între care Serbia, Slovenia, Albania, Japonia și Filipine. Foarte mulți turiști români aleg în continuare litoralul bulgăresc, așa că reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism au venit cu precizări. Într-un comunicat, ei spun că, atâta vreme cât țara vecină va fi doar pe lista galbenă, turiștii români pot evita carantina, prin prezentarea certificatului verde european. Copiii sub șase ani împliniți sunt exceptați de la prezentarea oricărui document, iar turiștii care revin în țară fără niciun document pot ieși din carantină după efectuarea unui test PCR în țară și prezentarea rezultatului negativ. Pentru obținerea certificatului verde, cei vaccinați sau trecuți prin boală își fac certificatul digital european românesc, prin accesarea site-ului certificat-covid.gov.ro, iar cei care își fac testele PCR în Bulgaria vor accesa aplicația echivalentă din statul bulgar. De asemenea, carantina poate fi exceptată prin înscrierea în aplicația europeană pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun sau intrării pe teritoriul național, pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii.
Și la acest început de sezon estival, o vacanță all inclusive la un hotel de trei stele din Mamaia este de trei ori mai scumpă decât una în Bulgaria. Așa sunt asteaptați turiștii de câtre hotelierii de la malul românesc...
Parlamentul European a aprobat o rezoluție prin care se solicită admiterea fără întârziere a României și Bulgariei în spațiul Schengen, independent de MCV. Rezoluția este consultativă și recomandă Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie promptă și pozitivă, pentru a permite accesul celor două state la spațiul european de liberă circulație.
Pretext inedit al unor migranți care intenționau să intre ilegal în țara noastră! Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniței cu Bulgaria, doi cetățeni libanezi care au încercat să intre...
Migranți prinși la graniță! 13 cetățeni irakieni și un sirian au fost capturați după ce au trecut Dunărea cu barca. Este vorba de patru femei, șapte bărbați și trei copii. Polițiștii de frontieră de la Turnu Măgurele i-au descoperit în zona Islaz pe cei 14 oameni care intenționau să intre ilegal în România.
Polițiștii au descoperit o cisternă burdusită cu țigări de contrabandă, înmatriculată în Bulgaria.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019