Rareș Bogdan ar putea fi candidatul PNL pentru Primăria Capitalei! Potrivit unor surse citate de Medifax, Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi susținut pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor. O altă variantă vehiculată ar fi fost Nicușor Dan, din partea liberalilor, însă numai cu condiția ca acesta să-și depună adeziunea la PNL, au mai precizat sursele citate. Cu toate acestea, discuțiile nu s-au materializat deoarece Dan nu a dorit să se înscrie în formațiune. La ședințele Biroului Executiv și Biroului Politic Național ale PNL de luni, Rareș Bogdan este posibil să fie validat să preia șefia PNL București, înlocuindu-l pe Cristian Bușoi au mai precizat sursele liberale. Schimbarea lui Bușoi vine și după ce organizația PNL București a obținut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al partidului. Până în prezent, singurul liberal care și-a anunțat interesul pentru funcția de primar general al Capitalei este consilierul general Ciprian Ciucu.
Atragerea fondurilor europene, o prioritate pentru noul edil al orașului Bragadiru. Gabriel Lupulescu și-a preluat oficial mandatul de primar al orașului Bragadiru. După depunerea jurământului, în fața prefectului Daniel Tudorel Zamfir și în prezența membrilor Consiliului Local Bragadiru și a mai multor simpatizanți, noul edil a anunțat că se va apuca de treabă pentru a onora încrederea persoanelor care l-au votat.
Alegeri locale parțiale, în 23 de județe! Cetățenii cu drept de vot din 6 orașe și din 30 de comune au fost chemați la urne, pentru a-și alege primarii ori consilierii locali. Cele șase orașe în care...
Premierul Florin Cîțu și-a anunțat astăzi candidatura la șefia PNL. El consideră că partidul, pe care l-a susținut dintotdeauna și în care are mare încredere, are nevoie de o conducere care să vină cu noi idei de guvernare.
Parlamentul nou-ales se întrunește după comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor la convocarea președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituției României. Camera Deputaților...
Alianța pentru Unirea Românilor este un câștigător-surpriză al alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Niciun sondaj de opinie din campania electorală nu credita AUR cu un asemenea rezultat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019