Campania electorală pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale 2024 a luat startul, vineri, și se va încheia pe 8 iunie, la ora 7:00. Conform Autorității Electorale Permanente, aproape 19 milioane de cetățeni cu drept de vot erau înscriși în Registrul Electoral, la sfârșitul lunii aprilie. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne pe 9 iunie, pentru alegerea consilierilor locali, județeni, președinților de consilii județene, a primarilor și europarlamentarilor. Pe 29 aprilie au rămas definitive candidaturile pentru Parlamentul European și pe 8 mai, pentru alegerile locale. La europarlamentare, sunt în cursă 12 formațiuni politice și alianțe electorale și patru candidați independenți. În București, unde a început, deja, o acerbă luptă electorală, 56 de candidați țintesc fotoliul de primar. Dintre aceștia, nouă își doresc ocuparea funcției de edil general. Conform Biroului Electoral Central, campania electorală are o serie de reguli stricte, în privința acțiunilor și materialelor de propagandă permise. Printre altele, sunt interzise mesajele sau sloganurile cu caracter discriminatoriu și cele de incitare la ură și intoleranță, precum și toate formele, mijloacele, actele sau acțiunile de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică. Printre altele, candidații trebuie să aibă un discurs echilibrat, onest și constructiv și să evite denaturarea sau manipularea informațiilor, pentru a preveni răspândirea știrilor false, a acțiunilor de dezinformare și a oricăror derapaje de natură să afecteze buna desfășurare a procesului electoral. Încălcarea legislației privind desfășurarea campaniei electorale se sancționează contravențional sau penal, după caz. Pe 9 iunie, secțiile de votare se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la ora 22:00.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019