Date companie
 
 
 
 

Carnea din farfuriile românilor: etichetele trebuie sa conțină date despre proveniență și ingrediente

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Aprilie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : carne, etichete
 

Se apropie sărbătorile de Paște, iar românii se pregătesc de cumpărături.... serioase. Carnea nu poate lipsi de pe mese, dar nu întotdeauna aprovizionarea se face din magazine. Autoritățile recomandă evitarea cumpărării produselor din carne, în afara locurilor autorizate, din cauza pericolului pentru sănătate.

COSMINA STOIAN, reporter
”Consumul de carne este benefic pentru sănătate, însă, doar dacă știm să alegem carnea proaspătă și de calitate. Când mergem la cumpărături este necesar să analizăm cu mare atenție produsele din carne pe care le alegem. Este clar, carnea trebuie să fie proaspătă și să nu aibă un miros dubios. La fel de importantă este, însă, verificarea cu atenție a informațiilor de pe eticheta produsului."

CONSTANTIN POP, măcelar
”Neapărat să cumpărăm din spații autorizate. // Să luăm neapărat un document fiscal, pentru că nu atestă neapărat faptul că plătim taxe și impozite ci, cel mai important, faptul că a intrat cu factură, deci este într-un lanț de transabilitate și siguranță alimentară. Fiecare dintre noi ar trebui să citim eticheta, să ne uităm la modul de depozitare, la termenul de valabilitate al produsului, să cerem bonul fiscal și atunci vom avea siguranța că vom avea un produs conform. Depinde și de noi să respectăm ce scrie pe eticheta respectivă.”

Potrivit legii în vigoare, carnea refrigerată pe care o găsim în magazine ar trebui să fie proaspată, curată și fără aditivi ca nitriți, caragenan sau polifosfați, utilizați la creșterea perioadei de valabilitate. Pe lângă acestea, mai există și posibilitarea să luăm, fără să ne dăm seama, carne expirată sau care a fost depozitată în condiții improprii și care ne-ar putea îmbolnăvi.

SORIN MIERLEA, președinte, InfoCons România

”Sunt românii atenți atunci când cumpără carne? Nu prea, se uită doar la preț. Cei mai tineri sunt mai atenți, pensionarii se uită mai mult la prețuri. Culoarea de care ar trebui să vă feriți este închisă, maronie, trebuie să fie roz. Genul acesta... Cu cât carnea stă mai mult timp în vitrină, se schimbă culoarea, se oxidează.”

Etichetele trebuie sa conțină în mod obligatoriu date despre proveniența cărnii, ingredientele folosite, cantitatea netă, termenul de valabilitate, condițiile în care a fost depozitată, numele și adresa producătorului. De asemenea, nu are voie să lipsească ștampila sanitar-veterinară care identifică producătorul. În cazul nerespectării legii de către comercianți, se poate ajunge chiar la suspendarea activității magazinului. Este indicat să cumpărăm carnea spre finalul perioadei de timp alocate cumpărăturilor, pentru a nu o ține prea mult la temperaturi necorespunzătoare.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Se scumpește carnea de porc ( 9 Iunie 2021 )

    Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...

  • Percheziții de amploare în Capitală și în județul Ilfov ( 19 August 2020 )

    Percheziții de amploare în Capitală și în județul Ilfov! Oamenii legii au facut 12 percheziții la persoane suspectate că produceau și vindeau produse de curățenie, igienă și alcool sanitar contrafăcute.

  • Sacrificarea porcilor de Crăciun nu trebuie asistată de veterinari ( 22 Noiembrie 2019 )

    A.N.S.V.S.A. revine asupra deciziei care a speriat gospodarii și medicii veterinari din România! După ce a anunțat, zilele trecute, că, de Ignat, oamenii care vor să sacrifice porcii pentru consum o pot face doar în prezența...

  • Scumpirea cărnii la poarta fermei, nejustificată ( 23 Aprilie 2019 )

    Fermierii, contraziși de Ministerul Agriculturii! Potrivit unui comunicat transmis de ministerul condus de Petre Daea, scumpirea cărnii de pasăre și porc nu este justificată de situația din piață.

  • Grăsimi hidrogenate, adăugate în alimente drept produse lactate ( 8 Februarie 2019 )

    Grăsimi hidrogenate folosite drept produse din lapte! Grasimile hidrogenate sunt grăsimi produse industrial din uleiuri vegetale, care, consumate constant, ajung să se depună pe pereții arterelor și să creeze probleme grave...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2