Lucrări cu iz penal, la Biblioteca Națională! Scrierile, publicate de persoane aflate în detenție în perioada 2010-2015, au fost strânse într-o colecție sub numele "Cărți cu răspundere limitată" și expuse în aceste zile publicului larg la Biblioteca Națională a României. Sunt cărțile scrise în pușcărie de condamnați precum Gigi Becali, George Copos sau Cristi Borcea, în scopul reducerii pedepsei. Ideea organizării unei expoziții a apărut atunci când vizitatorii și-au exprimat dorința de a vedea volumele în cauză. Nu pentru a le studia, ci pentru face poze cu acestea. Guvernul a decis, miercuri, să suspende, până la 1 septembrie, prevederile privind posibilitatea deținuților de a beneficia de micșorarea pedepselor cu 30 de zile pentru fiecare lucrare științifică scrisă în închisoare. Purtătorul de cuvând al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că Executivul a decis suspendarea prevederilor și nu eliminarea lor, așa cum era în proiectul de ordonanță de urgență al Ministerului Justiției, deoarece a ținut cont și de obiecțiile Consiliul Superior al Magistraturii. Guvernul consideră că în acest moment s-a făcut un abuz de drept prin aplicarea excesivă a acestei prevederi, a mai spus Suciu. Lucrările, scrise cu scopul de a scurta pedepsele VIP-urilor din închisori, au generat, în ultimul timp, articole, dispute și opinii privind practicile de generare și editare a lucrărilor ștințifice și au fost puse în discuție coerența, corectitudinea și eficiența sitemelor de validare la nivelul instituțiilor academice.
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Șarpele Glykon pleacă la Madrid! Faimoasa piesă, unică în lume, găzduită de Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, va fi transportată la Madrid, unde, în perioada...
De Ziua Națională a Adopției, autoritățile din România au tras un semnal de alarmă în rândul populației pentru ca oamenii să consțientizeze cât este de important ca un copil să crească într-o familie...
Condamnări în dosarul privind șantajarea jurnalistei Emilia Șercan de către foști șefi ai Academiei de Poliție! Fostul rector Adrian Iacob și fostul său adjunct, Petrică Marcoci, au fost condamnați de...
Percheziții domiciliare, într-un dosar privind lucrări ilegale executate în Parcul „Regele Mihai I”, fost Herăstrău, din București! Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru efectuarea unor lucrări de demolare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019