Un nou proiect de lege privind castrarea chimică a violatorilor și pedofililor a trecut de Senat! După o dezbatere aprinsă, proiectul a fost adoptat tacit, pentru că în sală nu au fost suficienți senatori ca să voteze. Propunerea legislativă are aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, din partea Guvernului, a Comisiei pentru drepturile omului din Senat și raport de respingere din partea Comisiei juridice.
LIVIU STANCU, secretar de stat, Ministerul Justiției: "Nu avem niciun fel de dată cu privire la efectele pe care măsura ar putea să le aibă asupra psihicului uman și ca urmare nu putem susține un astfel de punct de vedere."
Acest lucru i-a pus pe jar pe senatorii care susțineau proiectul.
GABRIELA FIREA, senator, PSD: "Sunt convinsă și vom avea dovada faptului că secretarul de stat nu a avut acordul prim-ministrului pentru acest punct de vedere (...) Cât privește grja pentru cei care comit astfel de infracțiuni, pentru pedofili, violatori, este înduioșătoare, îmi dădeau lacrimile, toți senatorii români trebuie să suspine pentru cei care întinează viața copiilor noștri."
CRISTIANA ANGHEL, senator, PC: "Cum este posibil să spunem nu? Ne gândim și la varianta în care pedofilul este bolnav de SIDA și nenorocește copilul pe viață?"
Potrivit proiectului, castrarea chimică ar putea fi aplicată violatorilor și pedofililor la finalul ispășirii pedepsei cu închisoarea, printr-o decizie a instanței.
IOAN IOVESCU, senator, PP-DD: "Să votăm cu toții inițiativa, din păcate nu știu dacă suntem 85 în sală și cu toată bunăvoința noastră cred că o să cadă."
Chiar dacă nu a fost votat, proiectul a trecut tacit. Legea ajunge de aici la Camera Depuțatilor. Anul trecut, o inițiativă similara a fost respinsă de Parlament.
PSD a sesizat Curtea Constituțională, referitor la Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență din 2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Magistrații constituționali...
Negocierile de astăzi dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru constituirea coaliției guvernamentale, încheiate fără niciun rezultat! După două ore discuții, liberalii au părăsit masa tratativelor, refuzând să mai piardă...
Parlamentul nou-ales se întrunește după comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor la convocarea președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituției României. Camera Deputaților...
Alegerile se apropie dar politicienii nu mizează pe o prezență mare la vot. Și aceasta din cauza pandemiei de coronavirus, care ar putea să îi determine pe oameni să stea în case, în 6 decembrie.
Nume noi, în PSD! Proaspătului eșalon intrat în Partidul Social Democrat, format din persoane publice precum profesorii Rafila și Streinu-Cercel, i se alătură președintele Federației Sindicatelor Naționale ale Politiștilor...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019