Cazul tânărului din Segarcea infectat cu HIV, decedat în urmă cu câteva zile, ia amploare! Mătușa băiatului spune că acesta și-a protejat iubitele și susține în Segarcea mai sunt 20 de tineri cu aceeași boală care au întreținut relații intime neprotejate. Afirmațiile femeii au fost dezmințite de directorul Spitalului Orășenesc din Segarcea. Pe de altă parte, testele au arătat că două dintre fostele prietene ale băiatului sunt seropozitive. Una dintre ele a primit tratament acasă, iar cealaltă, care a ajuns să cântărească 30 de kilograme, este internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova, în stare gravă. Alte 40 de persoane, foste iubite ale tânărului și partenerii lor ulteriori, așteaptă rezultatele analizelor.
VOX: "A fost prieten cu fiul meu și acum îl consider un criminal."
Poliția, Parchetul și Direcția de Sănătate Publică anchetează cazul.
VOX: "Un băiat care a avut o relație cu o fată. Și-a făcut și fata după ce și-a făcut fiul meu și a ieșit, primul test, pozitiv. Și fiul dumneavoastră? Două teste a făcut, a ieșit bine. (...) Un pic m-am liniștit că până la șase luni nu se știe"
Tânărul de 28 de ani a murit în urmă cu câteva zile, și abia după înmormântare s-a aflat că era purtător al virusului HIV. În schimb, rudele lui susțin că băiatul le spunea fetelor cu care avea relații că este seropozitiv.
VOX:"În ziua morții s-a depistat de un prieten al lui care a văzut certificatul de deces și atunci ne-am alarmat și am început să trimitem copiii la controale."
Tânărul era în evidența medicilor ca fiind purtător al virsului HIV încă de la vârsta de trei ani, când a fost infectat într-un spital. Medicul de familie al tânărului a încercat să avertizeze comunitatea, acum cinci ani, însă mama băiatului l-a amenințat că o să îl dea în judecată pentru că divulgă date confidențiale.
DORU GOFIȚĂ, director, Spitalul Segarcea: "Am înțeles că de la vârsta de cinci ani ar fi în evidențe cu aceasta afecțiune. Adică de 20 de ani? Adică de 20 de ani, familia știa acest lucru."
Toți cei care au intrat în contact cu tânărul, dar și cu fostele lui partenere pot merge să se testeze gratuit la Direcția de Sănătate Publică. Potrivit legii, transmiterea virusului HIV cu bună știință, de către o persoană care se știe infectată, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani. Legea nu îl obligă pe bolnav să își informeze partenerul, dar îi cere să îl protejeze.
Scandal cu împuscaturi în plină stradă, la Segarcea, în județul Dolj! În urma răfuielii, un bărbat a ajuns la spital cu 93 de alice în corp! Medicii spun ca starea lui este acum stabilă. Anchetatorii au deschis un dosar pentru tentativă de omor. Atacatorul, un tânar de 23 de ani, l-a așteptat pe vecinul său să ajungă acasă și l-a împuscat.
Clipe de groază la spitalul din Segarcea, după ce o anexă din incinta unității sanitare a fost cuprinsă de flăcări. Din cauză că exista riscul că focul să se extinda la maternitate, patru femei care au născut în noaptea de Revelion au fost mutate într-o altă secție. Paznicul spitalului a observat flăcările și a dat alarma. A început, imediat, lupta pentru salvarea aparaturii medicale, a calculatoarelor...
Caz fără precedent în România! Bărbații care au întreținut relații sexuale cu o prostituată minoră pe litoral sunt îndemnați să-și facă analizele, pe motiv că ar putea fi infectați cu HIV. Oamenii legii au intrat pe fir după ce fata, în vârstă de 13 ani, a anuntat ca este sechestrată și forțată să întrețină relații sexuale cu turiștii aflați în căutarea plăcerilor, pe litoral. Procurorii care anchetează cazul se lovesc de doua mari probleme.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019