Date companie
 
 
 
 

CE a pre-suspendat finațarea a trei programe, din România, derulate cu fonduri europene

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Octombrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : fonduri, nereguli, CE
 

Neregulile grave descoperite de Comisia Europeană în derularea a trei programe din România, care aveau alocate fonduri de peste 10,4 miliarde de euro, au dus la pre-suspendarea finanțării. Acesta este ultimul pas înaintea suspendării banilor europeni, iar Guvernul de la București are la dispoziție două luni pentru a rezolva problemele. Cea mai mare sumă de bani, 4,4 miliarde de euro, a fost alocată programului transporturi. Pe Creșterea Competitivității Economice sunt fonduri de două miliarde și jumătate de euro, iar pe Programul Operațional Regional - 3,5 miliarde de euro. "Neregulile au fost făcute de alții" este explicația găsită de premierul Victor Ponta.

VICTOR PONTA, premierul României: Acceptăm niște corecții financiare, n-avem ce să facem altceva. Plătim noi ce s-a făcut rău atunci. Important e să deblocăm toate programele. (...) Există încă posibilitatea ca acei bani pe care-i pierdem de la programele cu probleme (...) să nu-i pierdem de tot, ci să fie realocați în anvelopa României pentru programele unde am avut succes."

OVIDIU SILAGHI, ministrul Transporturilor: "Se studiază perioada 2009 –2011. (...) Nădlac-Arad, de exemplu. (...) Promisiunea obținută de premierul Ponta de la comisarul Hahn este că aceste corecții se vor aplica de anul viitor. Nu vor afecta bugetul de anul acesta."

Cum răspund foștii guvernați?

ANDREEA PAUL VASS, vicepreședinte PDL: "ARD avertizează Guvernul USL și pe Victor Ponta că trebuie să renunțe la placa cu greaua moștenire și trebuie să treacă la treabă. (...) ARD îi cere lui Victor Ponta să aducă de urgență profesioniști la cele trei ministere vizate de notificarea comisiei. (...) Cei trei miniștri trebuie să plece."

Guvernul are la dispoziție două luni pentru a pune în aplicare recomandările Comisiei. În caz contrar, programele vor fi suspendate pentru o perioadă de un an și chiar mai mult.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2