S-a elucidat misterul uneia dintre amenințările cu moartea primite de judecătoarea Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituțională. Autorul scrisorii este un deținut condamnat la 19 ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl în bătaie, după ce acesta a refuzat să-i treacă locuința pe numele său, fapt ce i-ar fi permis să-i încaseze pensia. Procurorii au început urmărirea penală și împotriva a doi polițiști, care au căutat informații despre judecătoare în baza secretă de date a Ministerului de Interne. Scrisoarea de amenințare a fost trimisă înainte ca magistrații Curții Constituționale să înceapă dezbaterile asupra avizului de suspendare a președintelui Traian Băsescu și viza intimidarea judecătoarei cu privire la votul pe care urma să-l dea. Probele ADN ridicate de polițiștii criminaliști au stabilit că Nicu Pîrlățean este cel care i-a trimis scrisoarea de amenințare judecătoarei. Aceasta a anunțat poliția înainte să o deschidă. Anchetatorii au făcut percheziții în celula criminalului, de la Penitenciarul Giurgiu, și au ridicat mai multe probe.
LAURA CODRUȚA KOVESI, procurorul general al României "Mai sunt implicați doi polițiști, care au făcut verificări în baza de date cu toate că nu aveau în lucru un dosar penal și nu aveau dreptul să verifice acele date."
Cei doi polițiști, unul din Olt, iar celălalt din Capitală, au fost audiați și puși sub învinuire de procurori, pentru abuz în serviciu. Cercetările procurorilor nu se opresc, însă, aici.
LAURA CODRUȚA KOVESI, procurorul general al României "Se pare că sunt implicate și alte persoane. Urmează ca și ele să fie identificate și să se stabilească exact legăturile dintre ele și modul în care au acționat."
În plângerea sa, Aspazia Cojocaru a vorbit de două amenințări primite. Dacă în cazul scrisorii au fost identificați suspecții, anchetatorii îi caută și pe cei care au amenințat-o pe judecătoare în perioada în care Curtea Constituțională trebuia să decidă cine pleacă la Bruxelles: președintele Traian Băsescu sau premierul Victor Ponta.
O metodă de furt a mașinilor de lux dotate cu sistemul ”keyless entry”, în atenția polițiștilor, care transmit o avertizare posesorilor de astfel de autovehicule! Conform polițiștilor, hoții folosesc...
Val de percheziții în locuințele unor persoane suspectate de infracțiuni economice, în județul Vaslui! Peste 100 de polițiști și jandarmi, sub supravegherea procurorilor Parchetului...
Condamnări în dosarul privind șantajarea jurnalistei Emilia Șercan de către foști șefi ai Academiei de Poliție! Fostul rector Adrian Iacob și fostul său adjunct, Petrică Marcoci, au fost condamnați de...
Medicul legist a comunicat, astăzi, cauza decesului bărbatului imobilizat de polițiști pe terasa unui local din Pitești. Legistul a declarat, cităm: „Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit...
Percheziții domiciliare, într-un dosar privind lucrări ilegale executate în Parcul „Regele Mihai I”, fost Herăstrău, din București! Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru efectuarea unor lucrări de demolare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019