Ministerul Justiției din România a formulat, miercuri, cererea de extrădare din Republica Moldova a fostului parlamentar Cristian Rizea, în vederea executării unei pedepse de 4 ani și opt luni de închisoare. Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România pentru fapte de corupție, a fost reținut marți după-amiaza, la Chișinău, la puțin timp după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia. În decembrie 2017, fostul deputat social-democrat Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Politicianul a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.
Imaginile revoltătoare cu puii de urs chinuiți, publicate de asociația „Casa lui Patrocle” pe rețelele de socializare, au avut efect. Muncitorii forestieri care au smuls cu brutalitate puii din bârlogul lor și, apoi, i-au...
Medicul Călin Doboș, supranumit „chirurgul vedetelor”, condamnat la închisoare definitiv pentru moartea unei paciente, a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară. El a fost prins la vama Nădlac II-Csanadpalota, Ungaria...
Șefa Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, condamnată pentru luare de mită, este pe cale de a fi demisă! Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat, într-o postare...
Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare. Este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul în care era acuzat...
Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost reținut de Poliția din Republica Moldova, la câteva ore după ce i-a fost ridicată cetățenia moldovenească. Avocatul lui Rizea acuză un abuz din partea președintelui Igor Dodon.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019