Date companie
 
 
 
 

Cetatea Piatra Șoimului, în paragină

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Septembrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : piatra, vestigii, cetatea, ruine, stanca, conservare, soimului, alesd
 

Cetatea Piatra Șoimului, monument istoric reprezentativ din județul Bihor, este în paragină. Situată în satul Peștiș, la 5 km nord de orașul Aleșd, cetatea iși trage numele de la stânca înalta de 500 m pe care a fost ridicată, loc la care ajungeau doar șoimii. Din păcate, de-a lungul timpului nu s-a făcut mai nimic pentru conservarea vestigiilor de pe stâncă. În urmă cu cinci-șase ani, administrația locală a început unele demersuri pentru a atrage atenția asupra ruinelor cetății. Anul acesta, Primăria Orașului Aleșd, prin Centrul de Turism Aleșd, în colaborare cu Asociația Castrum Aleșd și Asociația Orion Choose to Be a Star, a organizat ”Ziua Cetății Piatra Șoimului sub genericul Cetatea Piatra Șoimului – Cetate de Legendă”.

VOX ”Organizam o campanie de explorare a cetății, pentru conservarea ei, nu reconstrucție.”

Cetatea Piatra Șoimului, numită de unii si Cetatea Șinteu, este atestată documentar din anul 1306. Conform unor surse istorice, construcția a început în anul 1242, la finalul invaziei mongole-tătare din 1241 – 1242, care a pustiit așezările din Transilvania. Lucrările au fost finalizate în anul 1276. Timp de 300 de ani, cetatea a fost stăpânită de mai mulți nobili și de un principe, iar între anii 1658-1660, s-a aflat în posesia domnitorului Țării Românești, Constantin Șerban Basarab. În 1711, în urma semnării tratatului de pace de la Satu Mare, prin care se încheia răscoala nobilimii maghiare din Ardeal împotriva ocupației habsburgice, cetatea a fost distrusă de trupele imperiale.

CĂLIN GHEMIȘ, arheolog, Muzeul Țării Crișurilor ”Una dintre prevederile acestei păci era demantelarea, respectiv aruncarea în aer a acestei cetăți. Dacă austriecii nu și-au făcut treaba, și asta se vede foarte bine, cetatea a fost, în schimb, spoliată de localnici. Faptul că a fost reședință de sanjak, asta spune foarte multe despre importanța ei.”

VOX ”Îmi place foarte mult acest loc. De mai multe ori am fost aici și, acum, am venit, iar, să fac fotografii.”

VOX ”Caut comoara, care cred că îi pe aici, pe undeva, și trebuie să căutam indicii. E foarte obositor, trebuie să urci foarte mult.”

Organizatorii au inclus în programul evenimentului de la Aleșd turul cetății, demonstrații ale arcașilor, jocuri medievale, vânătoare de comori, proiecții de film în aer liber și concursuri pentru copii, premiate cu dulciuri. De asemenea, le-au oferit participanților o masă cu bucate tradiționale.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Draga Olteanu Matei s-a stins din viață ( 18 Noiembrie 2020 )

    Doliu în lumea teatrului românesc! Draga Olteanu Matei a tras cortina pentru totdeauna și s-a stins din viață la 87 de ani. Actrița era internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalulului "Sfântul Spiridon" din Iași, unde...

  • Cronica tragediei de la A.T.I. Piatra Neamț ( 15 Noiembrie 2020 )

    MONICA APOSTOL, reporter ”Incendiul ucigaș din secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț a izbucnit sâmbătă seară. Apelul la serviciul unic de urgență 112 a venit cu puțin înainte de ora 19:00.

  • Anchetă în cazul incendiului de la secția A.T.I. din Piatra Neamț ( 15 Noiembrie 2020 )

    Anchetă de amploare, în cazul incendiului devastator de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț! O echipă formată din procurori de la Parchetul General, polițiști și specialiști în...

  • Mici, mascota Cetății Oradea ( 22 Decembrie 2019 )

    Situație inedită, la Oradea! Atracția principală a Cetății din Oradea nu o reprezintă expozițiile, ci...o pisică! Mici, o felină în vârstă de aproximativ cinci ani, este vedeta unuia dintre cele mai importante obiective turistice din zona Bihorului.

  • Cetățean sârb, reținut pentru trafic de migranți ( 21 Iulie 2019 )

    Un cetățean sârb, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut de polițiști pentru trafic de migranți. Sârbul a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia - județul Timiș, în cadrul unei acțiuni pe linia...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2