Sectorul 6 al Capitalei va avea chioșcuri noi pentru vânzarea de flori și de ziare! Echipa de specialiști care se va ocupa de acest proiect a fost aleasă în urma unui concurs organizat de primăria de sector, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, filiala București.
CRISTIAN CORVIN, președintele juriului
"Imaginea elegantă și zveltă a volumetriei propuse de echipa câștigătoare transformă în viziunea juriului acest chioșc, dintr-un posibil obstacol fizic și vizual, într-un obiect funcțional de design care se poate integra foarte ușor traficului pietonal de pe trotuarele Sectorului 6 și de a da senzația de fluiditate."
Edilul Ciprian Ciucu spune că și-a dorit regenerarea spațiului public și creșterea gradului de atractivitate a sectorului pe care îl conduce.
CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6
"Când am luat decizia să facem ceva cu chioșcurile de flori și de ziare din Sectorul 6, am luat această decizie tocmai pentru că arată destul de prost. Nu există niciun fel de unitate, unele sunt mai mari, altele sunt mai mici, unele au o culoare, altele au altă culoare. Cele de ziare, în special, sunt mâncate de rugină, neînlocuite de 20 de ani de zile sau mai bine."
CRISTIAN STAN, florar
"Mulțumesc foarte, foarte mult primarului Sectorului 6 pentru inițiativă. Este o inițiativă foarte bună, venind după aproape 30 de ani de un fel de nenormalitate a chioșcurilor. Condițiile de până acum au fost foarte precare, fără multe lucruri necesare comerțului stradal, în special al florilor."
Pentru început, vor fi realizate până la 150 de chioșcuri. Prețul de producție este până în 14.000 de euro, fiecare. Costul va fi suportat de comercianții care folosesc aceste chioșcuri. Mecanismul de plată urmează să fie stabilit.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019