Chipsuri toxice, retrase de la vânzare! Conform Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, chipsurile în cauză depășesc valorile de acrilamidă, o substanță dăunătoare organismului. Furnizorul a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la client a chipsurilor de legume ECO, loturile cu data de expirare 5 aprilie 2023 și 22 aprilie 2023, se arată în anunțul postat pe site-ul ANSVSA. Persoanele care au cumpărat aceste chipsuri sunt sfătuite să nu le consume, ci să le distrugă sau să le înapoieze magazinului de unde le-au cumpărat, urmând să își primească banii. Acrilamida este un contaminant chimic ce se găsește în produsele pe bază de cereale, cartof și cafea, procesate termic la peste 120 de grade Celsius. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca aportul de acrilamidă să nu depășească, pentru o persoană, un microgram/kilogram corp pe zi, fiind considerată o substanță cancerigenă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019