Date companie
 
 
 
 

Cinci miniștri și doi secretari de stat din guvernul Tăriceanu, citați în instanță

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Mai 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : videanu, instanta, blaga, bela, stat, Popescu, ministrii, secretari, tariceanu, citati, seculici, nagy, seres
 

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pentru data de 14 mai audierea ca martori a cinci foști miniștri și doi secretari de stat din Guvernul Tăriceanu! Este vorba despre Vasile Blaga, Adriean Videanu, Marko Bela, Ionuț Popescu și Gheorghe Seculici. Toți au fost citați în dosarul în care fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, și fostul ministru al Economiei, Codruț Șereș, sunt acuzați de divulgare de informații secrete.

MARKO BELLA, fost vicepremier "Am fost citat ca martor în procesul privind privatizarea Petrom de pe vremea când am fost ministru de stat în guvernarea Tăriceanu. Eu am mai fost martor, am fost citat de procuratură, de Parchet, la vremea respectivă."

Magistrații Înaltei Curți au decis amânarea audierilor deoarece foștii miniștri nu pot da declarații în legătură cu anumite aspecte discutate în ședințe, fără avizul Secretariatului General al Guvernului. Astfel, procurorii au înaintat o adresă pentru desecretizarea lor, din 2005.

GEORGE MOLOMAN, avocat "- Numai după această adresă, numai după aceea, o să se purceadă mai departe la audierea martorilor. - Ce miniștri vor veni la audieri? - Păi toți miniștrii care au fost audiați în faza de urmărire penală."

Dosarul privatizărilor strategice a devenit cunoscut la sfârșitul anului 2006, când cei doi miniștri, Zsolt Nagy și Codruț Sereș, au fost acuzați că au transmis secrete privind privatizarea unor companii energetice. Beneficiarii informațiilor ar fi fost consulul bulgar Stamen Stancev, dar și cel american Vadim Don Benyatov. Potrivit DIICOT, în cadrul conversațiilor, se foloseau mesaje codificate. Ministrul comunicațiilor, Zsolt Nagy, era numit Schumacher sau Schumi, în timp ce ministrul economiei, Codruț Sereș, era poreclit Hakkinen.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2