Spărgeau locuințe în plină zi, chiar în timp ce proprietarii erau acasă! Vorbim despre cinci romi din Craiova, care au acționat în județul Argeș, la locuințele de pe drumul vechi dintre Pitești și București. Ei au fost prinși în flagrant chiar de fiul unuia dintre proprietari.
GIGI SORETE, fiul victimei: "În fața casei, pe pod, era parcat acest autoturism, moment în care a coborât tot o femeie de etnie romă și mă împiedica să intru în curtea părinților, spunându-mi că vrea să cumpere nu știu ce. Și vorbeau la telefon cu celelalte din casă, moment în care am împins-o și am văzut că ies alte trei femei din casă."
În tot acest timp, proprietarul era ținut sechestrat în casă.
ELISABETA SORETE, victimă: "Păi dacă nu venea fiu-miu, cred că-l omora în casă. Chiar așa, în amiaza mare- da, bre, da, bre, te omoară în casă ziua!"
O altă victimă spune că și-a găsit casa spartă. Lucrurile erau aruncate peste tot, iar banii și bijuteriile lipseau.
NELA PREDOIU, victimă: "Am niște cățeluși de ăia pichinezi. I-a bătut cu un ciomag, că am găsit ciomagul. Mi-a scos veriga de la lacăt. A intrat în casă, a dărâmat tot."
Autorii acestor fapte au vârste cuprinse între 21 și 37 de ani. Toți au fost lăsați în libertate, pentru că nu au fost considerați pericol public.
Amenințări noi, riscuri vechi! Anul acesta, din cauza restricțiilor impuse pe fondul pandemiei, românii au fost obligați, mai mult ca niciodată, să stea acasă, pentru siguranța lor și a celor dragi. Asta nu i-a descurajat însă pe hoți.
Radu Mazăre, din nou în fața judecătorilor! Fostul primar al Constanței a fost adus, în această dimineață, din penitenciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se judecă apelul dosarului privind locuințele sociale...
Legea asigurărilor obligatorii de locuințe va fi modificată! Asigărătorii urmează să acopere, pe lângă riscul de cutremur, alunecări de teren și inundații, și riscul de furtuni, potrivit reprezentanților Autoritatății de Supraveghere Financiară.
Violența domestică face ravagii în România! Pentru combaterea acestui fenomen, a fost semnat un contract de finanțare a proiectului "Venus - Împreună pentru o viață în siguranță". Premierul Viorica Dăncilă a precizat, cu ocazia semnării contractului, că numărul cazurilor de violență domestică a înregistrat o creștere îngrijorătoare. Peste 1.300 de persoane au murit în țara noastră în ultimii ani, din cauza acestui flagel.
Ca-n Evul Mediu! Jumătate dintre români nu sunt racordați la canalizare, arată datele Institutului Național de Statistică. Potrivit INS, în 2017, aproximativ 9,98 milioane de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019