Polițiștii au descoperit o cisternă burdusită cu țigări de contrabandă, înmatriculată în Bulgaria. Cele peste 500 de baxuri de țigări erau acoperite cu un strat de ipsos medical, tocmai pentru ca oamenii legii să fie induși în eroare în eventualitatea unui control. Polițiștii au urmărit transportul imediat ce a intrat în țara pe la Vama Giurgiu și l-au oprit în trafic. Valoarea estimată a țigărilor depășește un milion de euro. Șoferul bulgar este cercetat acum pentru contrabandă.
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost reactualizată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. De duminică, 29 august, Elveția, Lichtenstein și Maldive intră pe lista roșie, iar Bulgaria intră pe lista galbenă, alături de alte țări, între care Serbia, Slovenia, Albania, Japonia și Filipine.
Și la acest început de sezon estival, o vacanță all inclusive la un hotel de trei stele din Mamaia este de trei ori mai scumpă decât una în Bulgaria. Așa sunt asteaptați turiștii de câtre hotelierii de la malul românesc...
Țigările electronice, ținta unei investigații declanșate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite ale Americii! Alertați de o serie de boli pulmonare înregistrate în rândul tinerilor din 14 state americane, specialiștii...
Guvernul merge înainte cu impunerea taxei pe zahărul din băuturile răcoritoare, în pofida criticilor federațiilor din alimentație. Ministerul Finanțelor a publicat spre dezbatere proiectul de ordonanță prin care se introduce taxa pe zahăr...
Băut și cu mașina plină de țigări de contrabandă! Este cazul unui bărbat de 28 de ani, din Maramureș, care, din cauza stării de ebrietate și a vitezei cu care circula, a intrat cu mașina într-un gard. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019