Avertizare meteorologică de tip cod galben de vreme instabilă, valabilă, duminică, în 28 de județe. Ploile torențiale, însoțite de descărcări electrice, vijeliile și grindina se vor manifesta, între orele 6.00 și 18.00, în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și nordul Moldovei, dar și în zonele de deal și de munte. Viteza vântului va fi, în medie, de 70 de km/h, iar cantitățile de apă vor ajunge, în unele locuri, până la 40 de l/mp, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
TORA APETRII, reporter ”Duminică în regiunile vestice, nordice și centrale vremea se va răci semnificativ. În cele sud-estice disconfortul termic se va menține, însă, accentuat, iar, la amiază, indicele temperatură-umezeală va mai atinge pragul critic de 80 de unități.”
În nord-vestul țării, instabilitatea atmosferică a început să se manifeste încă de astăzi după-amiază.
Construcțiile ar putea fi autorizate mai simplu! Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea...
Schimbări importante în Codul Penal, în cazul prevederilor privind actele de violență domestică! Urmărirea penală în aceste cazuri poate fi declanșată din oficiu. Totodată, împăcarea dintre persoana agresoare și persoana...
Căldură mare, în jumătate din țară! Până joi seară, Bucureștiul și 21 de județe se află sub avertizare meteo de tip cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, anunță meteorologii. În cea mai mare...
Val de căldură în iulie, avertizează meteorologii! Mercurul din termometre se va apropia de 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat, mai ales în zonele de câmpie.
Defileul Jiului a fost închis, în cursul dimineții, din cauza viiturilor care au adus cu sine aluviuni, bucăți de stâncă și trunchiuri de arbori! În cursul dimineții, C.N.A.I.R. și Poliția Rutieră au dispus închiderea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019