Avertizări de de vreme rea pentru acest weekend, emise, astăzi, de Administrația Națională de Meteorologie! Vineri, de la ora 19:00 până duminică, la ora 18:00, este în vigoare o informare meteorologică de ninsori, lapoviță, ploi și polei valabilă pentru toată țara.
COSMINA STOIAN, reporter ”Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură. De sâmbătă dimineață, intră în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente și viscol în județele Timiș și Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.”
În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi mai ales ninsori, iar, din a doua parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și, local, în Transilvania vor fi precipitații sub formă de ploi și lapoviță. Atenție, pe șosele se va forma polei, așa că șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ. De vineri, de la ora 23:00, și pana duminică, la ora 18:00, va fi în vigoare un cod galben de ninsori și vânt. În plus, la munte va ninge viscolit. De sâmbătă, de la ora 06:00, până duminică, la ora 12:00, va fi valabil un cod portocaliu de ninsori si viscol. Meteorologii spun că, în zonele vizate de atenționările de ninsori, se va depune un strat gros de zăpadă.
Construcțiile ar putea fi autorizate mai simplu! Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea...
Iarna și-a reintrat în drepturi, în majoritatea regiunilor din țară! În Capitală, peste 300 de utilaje de deszăpezire și peste 400 de lucrători au intervenit în cele șase sectoare, pentru a împrăștia material antiderapant și pentru a elibera carosabilul de zăpada depusă. Cele mai multe utilaje, 76, au acționat în Sectorul 6 al Capitalei, iar cei mai mulți lucrători, 171, în Sectorul 1. La nivel național, drumarii au intervenit cu circa 1.200 de utilaje și au împrăștiat aproape 10.000 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale și pe autostrăzi, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Schimbări importante în Codul Penal, în cazul prevederilor privind actele de violență domestică! Urmărirea penală în aceste cazuri poate fi declanșată din oficiu. Totodată, împăcarea dintre persoana agresoare și persoana...
Căldură mare, în jumătate din țară! Până joi seară, Bucureștiul și 21 de județe se află sub avertizare meteo de tip cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, anunță meteorologii. În cea mai mare...
Avertizare meteorologică de tip cod galben de vreme instabilă, valabilă, duminică, în 28 de județe. Ploile torențiale, însoțite de descărcări electrice, vijeliile și grindina se vor manifesta, între orele 6.00 și 18.00, în...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019