Comisia de Etică a Universității din București a hotărât că o treime din lucrare de doctorat a premierului Victor Ponta a fost plagiată. Comisia de Etică a precizat că s-a pronunțat strict asupra formei lucrării de doctorat a lui Victor Ponta și nu asupra conținutului, care va face obiectul evaluării unei comisii speciale de experți.
MIRCEA DUMITRU, profesor doctor, Universitatea București "Fac un apel la responsabilitate și decență față de toți actorii vieții publice de a nu utiliza acest punct de vedere în scopuri partizane, ca argument în disputele politice foarte aprinse care se produc în momentul de față în România."
MARIAN POPESCU, președinte, Comisia de Etică "Teza de doctorat a lui Ponta încalcă principiile eticii, integrității și bunei-conduite în activitatea de cercetare. Comisia dorește să exprime foarte clar! Trăim o perioadă complicată, e vorba de o teză din 2003 și pare că nu e corect să evaluezi acest lucru în 2012. Regulile de bună-conduită și normele etice în baza cărora comisia a evaluat teza există de dinainte de 2003, de aproape 230 de ani."
Decizia Comisiei de Etică a Universității București vine să contrazică verdictul dat, în urmă cu o zi, de Consiliului Național de Etică, aflat în subordinea Ministerului Educației, potrivit căruia suspiciunile de plagiat nu se pot susține în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, spune că decizia Consiliului Național de Etică este singura care trebuie luată în seamă.
ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educației " - Decizia Consiliului Național de Etică pune punct în acest caz? - În opinia mea, da, pentru că potrivit Legii 1 pe 2011 structura instituțională abilitată să analizeze suspiciunile de fraudă pentru demnitari este Consiliul Național de Etică."
Premierul Victor Ponta spune că decizia Comisiei de Etică a Universității București este una politică. La rândul său, președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că lasă experții să se pronunțe în acest caz. În urmă cu trei săptămâni, însă, și Consiliul pentru Atestarea Titlurilor spunea că este vorba de plagiat de tip copy-paste, iar 85 de pagini din cele 307, reprezintă texte extrase din opere ale altor autori, copiate cuvânt cu cuvânt. Într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Pais, Victor Ponta a anunțat că demisionează din funcția de premier, dacă acuzațiile de plagiat vor fi dovedite. Acum, însă, premierul neagă că ar fi făcut o astfel de declarație.
Demonizată de unii și lăudată de alții, medicul pneumolog din Oradea, Flavia Groșan, trage o concluzie a disputelor aprinse din aceste zile. Ea notează pe pagina sa de Facebook, cităm: „Acum o oră am terminat...
Situație tensionată cu privire la proiectul Magistralei 6 de metrou, Băneasa Otopeni! România riscă să piardă finanțare de 1,4 miliarde de lei oferită de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, dacă nu...
Metroul până la Aeroportul Otopeni, un proiect ambițios, înăbușit încă din fașă! Documentația pentru organizarea licitației privind execuția magistralei de metrou Băneasa - Aeroportul Otopeni a fost respinsă...
Comisia Europeană a inițiat, în cazul României, prima etapă a procedurii de infringement pe mediu, cu privire la deșeurile ilegale, natură, apă și calitatea aerului. Executivul de la Bruxelles a transmis către București...
Fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, a dat în judecată Universitatea București. Șova le cere judecătorilor să oblige instituția de învățământ superior să-i plătească salariile de profesor în perioada în care...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019